Slujire arhierească și comemorare în Parohia Șicula

În duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda), Chiriarhul arădean, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, a effectual o vizită canonică în Parohia Șicula, Protopopiatul Ineu. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica cu hramul ,,Intrarea în Biserica a Maicii Domnului”, înconjurat de un sobor de preoți, în prezența oficialităților locale și a unui număr mare de credincioși. Din sobor au făcut parte: Pr. Adrian Zaha, Protopopul Ineului, Pr. Paroh Mircea Oală și Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector bisericesc. 

Cuvântul de învățătură al Chiriarhului a fost pus sub titlul ,,Casa milei”, privind, adică, pe cea a milostivirii cerești, cum am înțelege numirea de ,,Vitezda”, adică un chip al Bisericii prin care iubirea lui Dumnezeu se revarsă peste întreaga făptură, spre binecuvântarea vieții materiale și spirituale a credincioșilor, cu sănătate și puterea de a împlini toate cele trebuitoare mântuirii. Citirile scripturistice ale zilei (Fp. Ap. 9; Ioan 5) dau mărturie despre toate sfintele taine ale Bisericii încă de la începutul istoriei creștine și prin care lucrează harul dumnezeiesc în lume, cu care trebuie să conlucreze credincioșii biruind slăbiciunile și căderile, păcatul și răul, prin virtuțile spre dobândirea cărora sunt toți sfătuiți să se străduiască, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a săvârșit slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire preotul ic.stavr. Gheorghe Belei, la împlinirea a 10 ani de la trecerea sa la cele veșnice. Părintele Gheorghe Belei a slujit în Parohia Șicula vreme de 42 de ani, fiind un ilustru continuator al preoților din familia Monția. Este de menționat că de-a lungul timpului, în Parohia Șicula, până în anul 1940 au slujit 8 preoți din familia Monția. Unul  dintre  aceștia,  Justin  Monția a fost deputat  în  Marea Adunare Națională,  participând  cu  o  delegație  la  Marea  Unire  din  1918  de  la  Alba  Iulia. Fratele  preotului  Justin  Monția  a  fost  preotul  Florian  Monția ,  tatăl  compozitorului  Emil  Monția, care  s-a  născut în Șicula,  cântând  în  strana  Bisericii  și  armonizând  colinde și pricesne. La  comemorarea  preotului Gheorghe Belei a fost evidențiată deosebita activitate  administrativă, misionară și pastorală a acestuia, care a ținut sus stindardul  credinței ortodoxe,  în  vremuri  grele,  între  anii  1948-1990. Alături  de  părintele  Belei a fost pomenită și soția sa, preoteasa Sofia Belei. De asemenea, Chiriarhul a evidențiat felul prin care este cinstită memoria părintelui Gheorghe de către familia acestuia, într-un chip deosebit, prin sprijinul dat construirii și înfrumusețării Catedralei Arhiepiscopale, drept pentru care a acordat familiilor credincioșilor Cornel Belei și Eudor Biriș, hrisoave de mulțumire.

Parastasul  a fost organizat de către urmașii  acestora:  Nelu  Belei  și  Doru  Belei, împreună cu familiile lor.

La  final,  preotul  paroh Ioan-Mircea Oală a prezentat câteva aspecte din viața preotului Gheorghe Belei și a preoților din familia Monția, după care a mulțumit Chiriarhului, preoților slujitori și tuturor credincioșilor pentru participare la acest eveniment de suflet din viața parohiei.

Protos. Iustin Popovici

1

2

3

4

5

6

7

8

9

           .