Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad a participat la Colegiul Decanilor de la Alba Iulia

În ziua de 14 mai părintele decan, Pr. Prof. Dr. Cristinel Ioja, a participat la întrunirea Colegiului Decanilor Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română.

Întrunirea din acest an a Colegiului Decanilor de la facultățile și departamentele de teologie ortodoxă din cuprinsul Patriarhiei Române se desfășoară luni şi marţi la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.

Din partea Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române sunt delegaţi la eveniment Pr. Conf. univ. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal, și d-l Alexandru Mălureanu, inspector responsabil cu învățământul teologic universitar, post-universitar și schimbul de burse.

Pe ordinea de zi se regăsesc subiecte de actualitate, precum:

– necesitatea respectării unitare a hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la învățământul teologic ortodox universitar și post-universitar,
– urgentarea procesului de finalizare a manualelor pentru facultățile de teologie ortodoxă din România,
– stabilirea unor criterii pentru recomandarea care se acordă celor care doresc să studieze în străinătate,
– aspecte organizatorice referitoare la cel de-al VIII-lea Congres Naţional al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă din cuprinsul Patriarhiei Române (8-10 octombrie 2018, Oradea).
Următorul Colegiu al Decanilor se va desfăşura în luna octombrie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea.
Sursa:http://basilica.ro/colegiul-decanilor-poarta-discutii-pe-teme-de-actualitate-la-alba-iulia/