Mesaj de condoleanțe la trecerea la cele veșnice a tatălui Părintelui Arhim. Teofan Mada

În ziua Slăvitului Praznic al Rusaliilor, duminică, 27 mai 2018, Dumitru Mada, tatăl Părintelui Arhim. Teofan Mada, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Aradului, a trecut la Domnul.

Ierarhii arădeni și ostenitorii Centrului Eparhial au primit cu tristețe vestea trecerii din această viață a adormitului în Domnul, Dumitru Mada, bun credincios al Bisericii lui Hristos.

În aceste momente triste pentru familia Părintelui Teofan Mada şi pentru toţi cei ce l-au cunoscut şi preţuit, suntem alături cu întreaga noastră compasiune.

Ne rugăm milostivului Dumnezeu să odihnească sufletul credinciosului  Său Dumitru Mada în Împărăţia Sa împreună cu drepţii întru nădejdea Învierii de obşte!

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului