Părintele Ioan-Cucu Pelea din Parohia Hăşmaş, a trecut la viața cea veșnică

Arhiepiscopia Aradului anunță cu regret că, miercuri, 16 mai 2018, Părintele Ioan-Cucu Pelea, preot paroh în Parohia Hăşmaş, Protopopiatul Ineu, a fost găsit mort de către soția sa, în pescăria ce o deținea pe raza localităţii Comăneşti.

Conducerea Arhiepiscopiei Aradului aşteaptă rezultatul cercetărilor şi stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul.

Colegii săi, frați întru slujire, din cadrul Arhiepiscopiei Aradului sunt alături de familia colegului lor, preotul Ioan-Cucu Pelea, parohul bisericii ,,Cuvioasa Paraschiva” din localitatea Hășmaș, Protopopiatul Ineu, care a trecut la cele veșnice. În aceste momente ne rugăm lui Dumnezeu, Izvorul vieții, să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere și ajutor familiei sale îndoliate, în aceste momente de întristare și durere.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului

Pr Cucu I. Pelea