Ierarhii arădeni au săvârșit o slujbă de pomenire pentru Regina Ana, la Săvârșin

Sâmbătă, 28 iulie 2018, la împlinirea a doi ani de la trecerea la cele veșnice a Reginei Ana, Ierarhii arădeni, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului și cu Preotul paroh Călin Mădăluță, au săvârșit o slujbă de pomenire pentru Regina Ana, în biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Săvârșin, Protopopiatul Lipova.

Slujba a fost oficiată în prezența Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române și a Principelui Radu. La slujbă au participat și domnul Tiberiu Dekany, copreședintele Societății Amicii Regelui Mihai, domnul Mircea Bobora, Președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Ioan Vodicean, Primarul Localității Săvârșin și alte zeci de persoane.

Preasfințitul Părinte Emilian, în cuvântul adresat celor prezenți, a vorbit despre bunele relații și conlucrarea exemplară între Primăria și Parohia Săvârșin pentru organizarea evenimentelor legate de Familia Regală, prin Castelul de la Săvârșin.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a evocat prin cuvinte alese personalitatea Majestății Sale Regina Ana a României, exemplul său de dăruire, mai ales în cel de-al doilea Război Mondial, legăturile avute cu Aradul prin reședința de la Săvârșin precum și vizitele efectuate în cadrul Eparhiei arădene, mai ales în preajma marilor sărbători creștine.

Regina Ana a încetat din viață în ziua de 1 august 2016, în Elveția, la vârsta de 92 de ani și a fost înmormântată în data de 13 august 2016 în Necropola Regală ridicată în vecinătatea mănăstirii de la Curtea de Argeș.

***

Principesa Ana de Bourbon s-a născut la 18 septembrie 1923, la Paris. A fost fiica Principelui René de Bourbon și a Principesei Margareta a Danemarcei. Principesa Ana a copilărit în Franța

Începând cu anul 1939, după izbucnirea războiului, și-a urmat familia în Spania și în Statele Unite ale Americii, unde a urmat o școală de artă, la New York. În paralel, pentru a-și putea câștiga existența, a lucrat ca vânzătoare la magazinul universal Macy’s.

În 1943, Principesa Ana s-a înrolat ca voluntar în armata franceză. A fost, împreună cu regimentul ei, în Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg și Germania, până la sfârșitul ostilităților. A primit „Crucea de Război” a Franței.

Principesa Ana l-a cunoscut pe Regele Mihai I al României la Londra. După doar o săptămână, Regele i-a cerut mâna. S-au căsătorit la 10 iunie 1948, la Atena.

Regina Ana a încetat din viață în ziua de 1 august 2016, în spitalul din Morges, în Elveția (sursa: www.familiaregala.ro).

Protos.dr. Iustin Popovici

0

image

image

image

image

image

image

image

image

9

Foto credit: romaniaregala.ro