ÎPS Părinte Timotei a participat la deschiderea Şcolii de vară a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România

În ziua de joi, 19 iulie 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la Festivitatea de deschidere a lucrărilor Şcolii de vară: ,,România de acum 100 de ani, România de peste 100 de ani. Imaginând Bicentenarul”, în sala ,,Regele Ferdinand” a Primăriei Municipiului Arad.

Prin organizarea Școlii de vară a Societății de Științe Istorice din România,  manifestare științifică având o tradiției de peste 40 de ani, la care participă profesori de istorie, cadre universitare, cercetători de notorietate, atât din țară, cât și de peste hotare, este sărbătorit în acest an, Centenarul Marii Uniri.

Desfășurarea, la Arad, a acestui eveniment științific de înaltă ținută academică, în Anul Centenar, reprezintă un semn de recunoaştere a rolului important al orașului nostru în realizarea Marii Uniri.

Moderatorul deschiderii a fost domnul Doru Sinaci, Directorul Bibliotecii Judeţene Arad.

Chiriarhul arădean, în alocuţiunea rostită, a arătat rolul pe care l-a avut Biserica şi personalităţile de seamă ale Aradului în înfăptuirea Marii Uniri, i-a felicitat pe organizatorii acestui eveniment şi le-a urat mult succes tuturor participanţilor în desfăşurarea programului. În continuare au rostit alocuţiuni domnul Gheorghe Falcă, Primarul Municipiului Arad, reprezentanţii celor două universităţi arădene, domnul Sorin Bulboacă, Preşedintele Filialei Arad a Societăţii de Ştiinţe Istorice, şi nu în ultimul rând, domnul prof.univ.dr. Bogdan Murgescu, Preşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.

 Lucrările se vor derula pe parcursul mai multor zile, în perioada 19-24 iulie, iar parteneri în organizarea evenimentului sunt: Societatea de Științe Istorice din România, Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad și Arhiepiscopia Aradului.

Evenimentul care s-a deschis astăzi la Sala Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad se bucură de o atenție științifică deosebită, niciodată până acum nefiind prezenți, în orașul nostru, un număr atât de mare de specialiști de prim rang în domeniul istoriei, ceea ce reprezintă o deosebită onoare pentru orașul nostru, la 100 de ani de când acesta a dat nației române nume atât de marcante în galeria făuritorilor Marii Uniri.

Protos. Iustin Popovici

2

3

4