Zi de Sărbătoare Naţională la Parohia „Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” – Vladimirescu I

Praznicul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, a prilejuit momente înălţătoare pentru credincioşii parohiei „Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” – Vladimirescu I. Astfel, răspunsurile liturgice au fost oferite de către corul Seminarului Teologic Ortodox din Arad, condus de domnul prof. Marius Lăscoiu, profesor titular, catedra de Muzică bisericească. Sfânta Liturghie a avut un caracter special, graţie împlinirii celor o sută de ani de la Marea Unire din 1918, eveniment de revărsare a harului dumnezeiesc peste istoria ţării neamului nostru, aflat sub ocrotirea rugăciunilor Sf. Ap. Andrei.

În cuvântul de învăţătură al părintelui paroh Codin Şimonca-Opriţa, la rândul său profesor titular şi duhovnic al Seminarului arădean, s-a făcut referire la felul în care a rodit sămânţa aşezată pe tărâmul ţării noastre de către Sf. Ap. Andrei, mărturie stând, de pildă, prima catedrală ctitorită pe pământul ţării noastre, basilica paleocreştină de la Niculiţel, în care au fost descoperite moaştele Sfinţilor Zotic, Atal, Camasie şi Filip, care acum stau şi în piciorul Sfântului Altar al noii Catedrale a Neamului nostru de la Bucureşti. De asemenea, părintele profesor a subliniat faptul că neamul nostru a răsărit în istorie în urma unei profeţii a unuia dintre mucenicii lui Hristos, a primului preot daco-roman cunoscut cu numele, Sf. Mc. Montanus din Singidunum, care înaintea muceniciei sale din anul 304 a spus, asemenea întâiului Mucenic, Sfântul Arhidiacon Ştefan: „Cu ochii minţii văd, Doamne, cum în această latură de pământ se ridică un popor nou, care in lingua romana clamat nomen Tuum snactum per basilicas  (cheamă numele Tău cel sfânt prin biserici, în limba romană).”

După Sfânta Liturghie a fost săvârşită slujba de Te Deum la Ziua Naţională, prilejuind momente deosebit de emoţionante prin pomenirea Sfinţilor români din întreaga istorie a neamului nostru şi din toate regiunile istorice al ţării, mai cu seamă că parohienii acestei enorii provin, ca origine, din întreaga ţară, regăsindu-se astfel în pomenirea şi mijlocirea acestor sfinţi. În încheiere, seminariştii au interpretat un scurt, dar impresionant buchet de colinde şi cântece patriotice.

Ziua de sărbătoare a continuat la căminul cultural din Vladimirescu, organizat de Primăria comunei Vladimirescu, unde a avut loc un concert extraordinar, susţinut de maestrul Nicolae Furdui Iancu, urmat de acordarea unor distincţii oferite de Consiliul Local al comunei Vladimirescu, printre cei care le-au primit aflându-se şi toţi preoţii români ai comunei, slujitori la altarele din toate parohiile satelor aparţinătoare. La eveniment a participat, pe lângă oficialităţile comunei Vladimirescu, domnul Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

2

3

4

5

6

image

7

8

9