Serbare de Crăciun la Sediul Nevăzătorilor din Arad

Miercuri, 19 decembrie 2018, la sediul Asociației Nevăzătorilor din Arad, a avut loc serbarea dedicată praznicului Nașterii Domnului. Cu acest prilej, Corul Nevăzătorilor împreună cu un grup de elevi ai Seminarului Teologic Ortodox din Arad, au susținut un concert de colinde tradiționale și poezii specifice sărbătorii.

La finalul concertului, părintele Gheorghe Gligor, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Aradului a transmis membrilor asociației, doririle de bine și sănătate, împliniri și bucurii duhovnicești și arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, asigurându-i totodată de permanenta purtare de grijă a Chiriarhului arădean. Părintele consilier împreună cu doamna Geanina Ştefănuţ, asistent social, a înmânat colindătorilor 70 de pachete cu daruri de Crăciun din partea Arhiepiscopiei.

La finalul serbării, Dl. Florin Atimuț – președintele asociației, a adus un cuvânt de mulțumire Întâistătătorului Eparhiei arădene pentru ajutorul oferit de fiecare dată la toate acțivitățile religioase ale asociației prin Sectorul Social precum şi pentru cele 70 de pachete de Crăciun oferite membrilor asociației.

Protos. Iustin Popovici

48377174_281100949264536_252760070910115840_n

48380250_368763853699920_1156572815218966528_n

48380369_735813110127283_1663646141767483392_n

48383747_2017000951724987_5085410779348336640_n

48389643_1969065296511727_9049888674157690880_n

48403419_408731139666988_5547859026324226048_n

48407657_455786551617120_5767842393617334272_n

48417206_300305900603409_9200631641016369152_n

48426105_272990110076751_3681760551563689984_n