În Parohia Grădiște II au loc activități catehetice și cultural-biblice cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Prin implicarea părintelui paroh Viorel Roja, miecuri 24 aprilie 2019, copii din parohie au prezentat o Scenetă cu Săptămâna Patimilor.
La manifestare a participat Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, precum și numeroși credincioși, dar și părinții și bunicii copiilor. Sceneta a cuprins etapele pătimirii Dumnezeului-Om, Iisus Hristos, prezentate de un număr de peste 30 de copii, sub atenta îndrumare a doamnei preotese Roja Floricuța și a doamnelor profesoare Georgiana Maria și Loredana Ciumpe. Fiecare copil a primit în dar din partea Arhiepiscopiei Aradului cartea de colorat „Patimile Domnului”, lucrare sugestivă pentru această perioadă liturgică, având autoare pe d-na Angela Hanc și tipărită în Editura Arhiepiscopiei Aradului.
Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial