Luni, 29 aprilie 2019 a doua zi de Paști, a fost o zi de mare sărbătoare pentru Parohia Ortodoxă Secusigiu, Protopopiatul Arad, fiind ziua în care a fost prăznuit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, patronul bisericii parohiale şi ocrotitorul acestei comunităţi, păstorită de pr. Horia Ştefan.Sfânta Liturghie din ziua praznicului a fost săvârşită de către părintele paroh Horia Ștefan, împreună cu părintele pensionar Valer Jirj în prezența autorităților locale și a unui însemnat număr de credincioși ai parohiei.
După Sfânta Liturghie, s-a săvârşit slujba de hram cu înconjurarea bisericii, apoi s-a trecut la „sfințirea colacului” de către preoții prezenți, un vechi ritual al locului, fiind de față și nașii care s-au ocupat cu buna organizare a sărbătoriri hramului din anul acesta.
La sfârșitul slujbei de hram, părintele paroh Horia Ștefan, a mulțumit nașilor hramului precum și tuturor credincioșilor prezenț la această zi de mare sărbătoare a parohiei.
Aşa cum se cuvine, prăznuirea s-a terminat cu o agapă creştinească pregătită în curtea bisericii, pentru toţi cei prezenţi la hram.
Pr. Horia Ștefan
Parohia Secusigiu