Slujire Arhierească în Parohia Ortodoxă Seleuş

În duminica a IV-a din Sfântul şi Marele Post, Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului a slujit în Parohia Ortodoxă Seleuş, Protopopiatul Ineu, înconjurat de un sobor ales de preoţi şi diaconi.
La momentul potrivit Preasfinția Sa a împărtăşit zeci de copii şi credincioşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
În cuvântul de învăţătură ierarhul a vorbit despre credinţă şi post în primul rând, dar şi despre iluminare, cunoaştere şi desăvârşire. Evidenţiind faptul că în perioada Postului Mare avem nevoie de rugăciune fierbinte, de postire multă adăugată la credinţa puternică, dar să avem grijă să nu postim numai de bucate ci să postim si sufleteşte. Preasfinţia Sa a vorbit şi despre Sfântul Ioan Scărarul, deoarece duminica de astăzi este unită cu pomenirea Sfântului Ioan Scărarul numindu-l “dascăl al rugăciunii şi al smereniei”, dar şi despre opera sfântului numită Scara, punând accent pe întrebarea: ,,Oare noi pe ce treaptă a scării ne aflăm?”
La final ierarhul a transmis părintelui paroh şi credicioşilor binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului
După terminarea Sfintei Liturghii, Părintele Paroh Stefăniţă Cornel Muţ a adus mulţumire în primul rând lui Dumnezeu şi Maicii Sale, Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului pentru binecuvântarea dată de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfinţitul Emilian Crişanul şi tuturor credincioşilor prezenţi.
Pe lângă mulţimea de credincioşi au fost prezenți şi domnul Primar Cristian Branc, domnul Viceprimar Mila Viorel, membrii Consiliului Parohial dar şi Studenţi din Comitetul de Tineret.
Gheorghe Gabriel Juc

student teolog

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image