În perioada 8-12 Mai 2019, la Caransebeș, s-a desfășurat etapa națională a Olimpiadei de Religie pentru Liceele și Seminariile Teologice Ortodoxe din România, acest eveniment fiind organizat de Ministerul Educației Naționale, în parteneriat cu Inspectoratul școlar Județean Caraș-Severin și Episcopia Caransebeșului.
La această etapă a olimpiadei, Seminarul Teologic Ortodox din Arad a fost reprezentat de trei eleve: Mateș Georgiana (clasa a IX-a), Bădărău Valentina (clasa a X-a) și Milovan Albertina (clasa a XI-a), însoțite de pr. prof. Vlad – Sergiu Sandu.
De asemenea, Seminarul arădean a fost reprezentat și de către pr. prof. Pompiliu Gavra, directorul acestei instituții, membru în comisia centrală a olimpiadei, al cărei președinte a fost arhim. dr. Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, iar vicepreședinți: domnul Cătălin Pîslaru, inspector general în cadrul Ministerului Educației Naționale și pr. Gheorghe Dogaru, inspector pentru diciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean București.
Festivitatea de deschidere a avut loc miercuri, 8 Mai, în catedrala episcopală din Caransebeș, cu hramul „Învierea Domnului”, iar proba scrisă a avut loc a doua zi, 9 Mai. În zilele următoare, toți olimpicii au participat la pelerinaje și călătorii în județul Caraș-Severin și în apropiere, vizitând mănăstiri, biserici, muzee, bucurându-se și de o plimbare cu vaporul pe Dunăre.
Toate cele trei reprezentante ale Seminarului arădean au avut o prestație meritorie. Eleva Georgiana-Mihaela Mateș, din clasa a IX-a, coordonată de pr. prof. drd. Vlad-Sergiu Sandu, a obținut Mențiune la Studiul biblic al Vechiului Testament.
Festivitatea de premiere a avut loc sâmbătă, 11 Mai, în Sala de conferințe „Mitropolitul Nicolae Corneanu” din incinta Centrului Eparhial al Episcopiei Caransebeșului. Elevii au fost premiați de către PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, în prezența pr. conf. univ. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal, a domnului conf. univ. dr. Vasile Timiș și a domnului Cătălin Pîslaru, inspectori generali în cadrul Ministerului Educaţiei Naționale, a domnului Petru Andea, secretar de stat, și Romeo Moșoiu, consilier al Ministerului Educației Naționale.
Aceste rezultate confirmă încă o dată calitatea actului educațional desfășurat în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Arad.
Protos. Iustin Popovici