CERC MISIONAR ÎN PAROHIA TISA

În data de 23 iunie 2019, de Duminica Tuturor Sfinților, Preoții din cadrul Cercului Pastoral-Misionar Hălmagiu, coordonat din încredințarea Înalt Preasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, de către Prea Cucernicul Părinte Bacoș Cristian-Mihăiță de la parohia mai sus numită, s-au întrunit în Parohia Ortodoxă Tisa.

În cadrul acestei întruniri, la început s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu la care au participat credincioși ai parohiei, precum și unii fii ai satului Tisa, dar și mulți invitați.

La începutul întâlnirii s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu. Din sobor a făcut parte: PC Părinte Coordonator al Cercului Pastoral-Misionar Hălmagiu, Pr. Bacoș Cristian-Mihăiță de la Parohia Hălmagiu, PC Pr. Paroh Florea Ioan de la Parohia Tisa, PC Pr. Păiușan Simion de la Parohia Pleșcuța, PC Pr. Ancăș Gheorghe de la Parohia Vîrfurile, PC Pr. Bulea Mihai de la Parohia Bănești, PC Pr. Dan Dănuț de la Parohia Avram Iancu, PC Pr. Buda Silviu de la Parohia Lazuri, PC Pr. Șerban Adrian de la Parohia Poienari, PC Pr. Briciu Ciprian de la Parohia Hălmăgel , PC Pr. Roman Cosmin de la Parohia Țărmure, PC Pr. Horga Marius de la Parohia Budești și PC Pr. Zadic Andrei-Achim de la Parohia Brusturi.

Cuvântul ziditor de suflete a fost rostit de PC Pr. Ancăș Gheorghe de la Parohia Vîrfurile, făcând legătura dintre Taina Sfântului Maslu şi Protecția Tuturor Sfinților lui Dumnezeu. De asemenea, părintele a mai vorbit despre Cooperarea dintre Biserică și Școală- contribuție majoră în promovarea educației copiilor și tinerilor de la sate şi Credința ca factor de unitate spirituală, coeziune socială și înnoire culturală în comunitățile sătești.

După frumosul cuvânt de învățătură a avut loc o emoționantă ceremonie cu ocazia zilei de naștere a PC Pr. Paroh Florea Ioan care a împlinit o frumoasă vârstă. În cadrul acestei ceremonii, PC Părinte Ancăș Gheorghe de la Parohia Vîrfurile, a continuat până la lacrimi, ca un bun coleg de Teologie cu Părintele Florea. Din partea întregului Cerc Pastoral-Misionar Hălmagiu îi oferă o mică atenție din inimă, iar în final cântă La mulți ani alături de toți preoții din Cercul Pastoral-Misionar și de credincioșii prezenți la această Sfântă Taină.

La terminarea acestor momente emoționante, Părintele Paroh, Florea Ioan a mulțumit tuturor pentru prezență.

Pr. Zadic Andrei de la Parohia Brusturi