În perioada 19-20 iunie un grup de credincioși din Parohia Lipova, însoțiți de preoții din parohie – pr. Raul Moț și pr. Alexandru Neicu – precum și de pr. Fabius Trif de la Parohia Corbești, au participat la un pelerinaj desfășurat la mai multe mănăstiri din Banat și Oltenia în dorinţa de a petrece momente de bucurie sfântă, păşind pe locurile unde au vieţuit sfinţi de al căror nume se leagă viaţa monahală din această parte de ţară şi nu numai.
Prima oprire s-a făcut la Mănăstirea Izvorul lui Miron, ctitorie a Patriarhului Miron Cristea localizată în comuna Tomești din județul Timiș. În 1911, după ce a mers să sfințească biserica din Făget, Elie Miron Cristea, Episcopul Caransebeșului și viitorul prim Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a făcut o vizită canonică în eparhie cu prilejul căreia a săvârșit Sfânta Liturghie în aer liber, în dreptul unui izvor cu apă caldă. În amintirea zilei și a importantei vizite, oamenii au numit locul Izvorul lui Miron. Au înălțat acolo o troiță și, apoi, o biserică și o clădire pentru călugării care aveau să formeze o mică mănăstire.
Următorul popas s-a făcut la Manastirea Fârdea, înființată în anul 2001, cu binecuvântarea ÎPS Nicolae, mitropolitul Banatului. Chiliile mănăstirii Fârdea au fost finalizate în 2004, la un an de la sfințirea noii biserici. În Mănăstirea Fârdea sunt organizate pe timp de vară tabere creștine pentru elevi și studenți.
Drumul a continuat mai apoi la Mănăstirea Teiuș, un așezământ monahal mai nou, înființat în anul 1999 fiind numit egumen Prea Cuviosul Părinte Justinian Tibil, absolvent al Facultății de Teologie din Arad. Locația mănăstirii este una deosebită fiind construită în parcul Teiuș din orașul Caransebeș, un loc deosebit de frumos, în mijlocul unei păduri de tei.
Mai apoi pelerinii și-au continuat drumul de la Caransebeș spre Orșova, la o distanță de 25 km, unde șoseaua se întâlnește cu apele Timișului, în strâmtoarea peste care arcuiește podul de cale ferată, unde stă de veghe Schitul Piatra Scrisă, cu clopotnița și clădirea pentru viețuitori care zi și noapte priveghează și se roagă pentru toți cei care calcă pragul acestei așezări monahale.
Drumul a continuat mai apoi spre Mănăstirea Sfânta Ana situată în orașul Orșova pe defileul Dunării, unul dintre cele mai frumoase locuri naturale din țara noastră. Ea este așezată pe coama Dealului Moșului, care domină orașul Orșova. A fost ctitorită de către ziaristul interbelic Pamfil Șeicaru, care a luptat în zona Orșovei în calitate de sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie în Primul Război Mondial.
Mai apoi pelerinii s-au îndreptat spre Manastirea Mraconia care se află în comuna Duhova din județul Mehedinți, la o distanță de 15 kilometri vest față de orașul Orșova. Mănăstirea a fost ridicată pe locul unui fost punct de observație și dirijare a vaselor de pe Dunăre, căci datorită arhitecturii reliefului, prin îngustimea din loc în loc a defileului nu putea avea loc trecerea simultană a două vase. Aceste îngustări și lărgiri maxime ale fluviului au primit numele de „cazanele Dunării”, după părerea multora, locul fiind cel mai frumos loc din țară.
Ultimul popas din prima zi de pelerinaj a fost la Mănăstirea Vodița situată pe valea râului Vodița la circa 15 km vest de Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți. Este printre primele mănăstiri atestate documentar din Țara Românească, fiind ridicată pe cheltuiala voievodului Vladislav I (Vlaicu Vodă), la sugestia și prin efortul călugărului Nicodim.
Cea de-a doua zi de pelerinaj a început cu Mănăstirea Tismana care este cel mai vechi așezământ monahal încă în funcțiune din Țara Românească. Construită tot prin râvna cuviosului Nicodim, sora ei, Mănăstirea Vodița, a fost distrusă la puțin timp după construire, singura citadelă a ortodoxiei noastre rămânând, timp de peste șase veacuri, Mănăstirea Tismana. Mănăstirea este așezată pe un vârf de stâncă, pe muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite și stâncoase, lângă gura Peșterii Sfântului Nicodim și de sub ale cărei ziduri izvorăște apa, rostogolindu-se în cascadă, cu o cădere de cca. 40 m în râul Tismana.
S-a vizitat mai apoi ansamblul monumental denumit simbolic „Aleea eroilor” din Târgu Jiu, cu frumoasele realizări artistice în piatră şi metal ale marelui sculptor român Constantin Brâncuşi, Coloana Infinitului, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii fiind repere ale culturii naţionale în întreaga lume.
Următoarea oprire a fost la Mănăstirea Polovragi, o mănăstire de maici cu hramul Adormirea Maicii Domnului, monument arhitectonic din Țara Românească de secol al XVII-lea fiind amplasat la poalele muntelui Piatra Polovragilor în apropierea Cheilor Oltețului, la marginea localității Polovragi din județul Gorj. Este aproape de Peștera Polovragi, pe care a și administrat-o timp de 300 de ani.
Drumul a continuat mai apoi la Mănăstirea Hurezi, cea mai de seamă ctitorie a domnului martir Constantin Brâncoveanu, sinteză a artei românești din acel timp, a fost construită între anii 1690 și 1693. Mănăstirea, cel mai mare ansamblu monastic din România, este construită pe valea râului Romanii de Jos, în satul care la acea vreme se numea Hurezi, nume care ulterior a fost luat de târgul de peste deal, actualul oraș Horezu, într-un colț pitoresc sub munții Căpățânii, unde singurătatea și liniștea este tulburată doar de strigătul huhurezilor, pasărea care a dat și denumirea locului.
Următorul popas s-a făcut la Mănăstirea Bistrița, ctitorie a boierilor Craiovești, zidită între anii 1492–1494. Ea se află în satul Bistrița aparținând de comuna Costești din județul Vâlcea, pe valea râului cu același nume. Cea mai de preț comoară a lăcașului sunt moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul. Trupul sfântului nu a putrezit niciodată și s-a dovedit purtător de mari daruri: vindecă bolile trupești și sufletești, aduc ploaia pe timp de secetă, lucru ce face ca lăcașul să fie asaltat de numeroși pelerini.
Mai apoi pelerinii s-au îndreptat spre Mănăstirea Cozia, un complex monahal medieval, situat în orașul Călimănești, pe malul râului Olt. Este o ctitorie a domnului Mircea cel Bătrân, extinsă și renovată de-a lungul istoriei sale multiseculare. Mănăstirea a fost construită, conform legendei, în apropierea altei mănăstiri construită de Negru Vodă. Biserica mare a mănăstirii, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost ridicată între anii 1387-1391, ctitor fiind voievodul Mircea cel Bătrân, ea constituindu-se de-a lungul timpului într-un puternic focar de cultură românească.
Ultimul popas al pelerinajului s-a făcut la Mănăstirea Turnu care se află așezată pe malul stâng al Oltului la circa 2 km amonte de Mănăstirea Cozia, pe teritoriul orașului stațiune Călimănești. Denumirea îi este dată de la un turn aflat pe stânca numită „Piscul lui Teofil”, turn construit de legiunile romane din Castrul Arutela în secolul al II-lea.
În toate mănăstirile vizitate credincioșii pelerini s-au bucurat nespus că Dumnezeu i-a învrednicit să poată vedea lucrarea Sa de peste timpuri transpusă în locurile și oamenii pe care i-au văzut. Deasemenea au fost plăcut impresionați și foarte mișcați de prezentările locurilor vizitate făcute de maicile și călugării din mănăstiri, îmbogățindu-se duhovnicește și prin cuvintele de folos pe care aceștia le-au transmis.
Avem certitudinea că ecourile acestor pelegrinări se vor transmite și celor ce nu au putut participa la acest pelerinaj și vor rămâne în inimile tuturor încă mult timp de acum înainte.

Pr. Raul Moț