Zi de mare bucurie in Parohia Ortodoxă Română Sederhat pentru cei mari și cei mici

În „Duminica Părinților și a Copiilor” conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anul 2009 în Patriarhia Română se serbează într-un mod mai aparte legătura dintre părinți și copii. Mai exact în prima duminică din luna iunie sărbătorim comuniunea dintre părinți și copii sub genericul „Duminica Părinților și a Copiilor”. Cu această ocazie în Parohia Ortodoxă Română Sederhat, printr-un parteneriat între Grădinița Sederhat reprezentată prin  educatoarea Ponta Alexandra și Parohia Sederhat reprezentată prin preotul paroh Mureșan Arxinte, s-au desfășurat mai multe evenimente care i-au cuprins atât pe cei mici, cât și pe cei mari. Totul a început cu dimineața zilei de duminică, 2 iunie, când în cadrul Sfintei Liturghii s-au înălțat rugăciuni de revărsare a Harului Dumnezeiesc peste credincioșii  parohiei Sederhat, urmat mai apoi de împărtășirea cu Sfintele Taine a copiilor în număr destul de mare. 

În după-amiaza zilei întâlnindu-ne din nou in curtea Grădiniței Sederhat pentru a continua legătura dintre părinți și copii într-un mod mai copilăresc prin cântec,  joc și voie bună. 

Mai întâi petrecerea a început cu o expoziție de desene realizate de către copiii din sat, unde fiecare copil a prezentat prin culoare viziunea sa despre 1 iunie. După aprecierea picturilor celor mici, am început un joc cu frișcă numit „plăcinta”, în cadrul căruia doi copii apăsau pe butoanele jocului pentru a îndrepta plăcinta cu frișcă către partenerul opus. Pentru ca totul să fie mai frumos au concurat si părinții. Și pentru că joaca nu se poate face cu stomacul gol, o parte dintre părinți au pregătit o gustare dulce pentru cei mici, și anume clătite cu finetti, gem sau brânză, în  funcție de gustul fiecărui copil. După ce am mai prins puteri am reluat joaca cu și mai multă veselie. De menționat este faptul că am avut un invitat special în persoana domnului Noni Groove, care a reușit să capete atenția celor mici prin două elemente principale pe lângă celelalte jocuri pentru copii.  Primul a fost inițierea copiilor în cântecul de percuție, și anume fiecare copil a primit câte o tobă sau un alt instrument de percuție fiind inițiați în tainele muzicii. Iar al doilea a fost o poveste despre foc și modul în care primii oameni s-au raportat la acesta, care sa terminat cu jonglerii cu focul urmat de un foc de tabără. Așa se face că cei mici au fost foarte entuziasmați în special de ultima parte a zilei dedicată zâmbetelor celor mici. 

Și pentru că a fi copil nu înseamnă numai a te juca, am sa redau în ceea ce urmează două  citate de pe desenele celor mici.

 ,,De ziua ta, copile drag,

Mă rog la Bunul Dumnezeu,

Să-ți dea tot binele din lume 

Și-n minte, numai gânduri bune „

,,Când mâinile sunt unite de prietenie, 

Inimile sunt atinse de bucurie „

La sfârșitul zilei cei mici au primit din partea preotul paroh si a doamnei educatoare câte un cadou si o diplomă de participare. Așa s-a terminat cea de-a doua ediție a programului ,,Duminica în Familie „, unde fiecare copil si părinte au mers acasă mai veseli, mai plini de viață și de voie bună. 

Pr. Muresan Arxinte