Ziua mondială a drepturilor copilului

În fiecare an în 20 noiembrie sărbătorim Ziua mondială a Drepturilor Copilului. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la adoptarea convenției pentru drepturile copiilor, tratatul internaţional cu cea mai largă ratificare, informează unesco.org.

Convenţia prevede protejarea şi promovarea drepturilor copiilor, precum dreptul la viaţă, la sănătate, la educaţie şi joacă, dar şi dreptul la viaţa de familie, de a fi protejaţi împotriva violenţei, de a nu fi discriminaţi.

Până în prezent, Convenţia pentru Drepturile Copilului a fost adoptată de 196 de ţări, membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.

România a fost printre primele state care au ratificat Convenţia ONU.


Rugăciunea compusă personal de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pentru copii și tineri


Istoricul Zilei mondiale a Drepturilor Copilului

La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adresat ţărilor din întreaga lume rugămintea de a organiza, începând cu 1956, un eveniment anual, intitulat Ziua universală a copiilor.

Cinci ani mai târziu, la 20 noiembrie 1959, Adunarea Generală a ONU adopta Declaraţia pentru Drepturile Copiilor, care defineşte drepturile copilului la protecţie, educaţie, îngrijire a sănătăţii, adăpost şi o alimentaţie potrivită.

La aceeaşi dată, în 1989, Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia pentru Drepturile Copiilor.