Grupul psaltic Sfântul Ioan Damaschin a susținut un concert de colinde în Penitenciarul Arad

Marți, 17 decembrie 2019, grupul psaltic „Sf. Ioan Damaschin”, a susținut un concert de colinde, imediat după oficierea slujbei Paraclisului Maicii Domnului, în Capela „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cadrul Penitenciarului Arad, în prezența angajaților și a persoanelor private de libertate, încercând prin ceea ce s-a interpretat să sădească în inimile ascultătorilor vestea bucuriei Nașterii lui Mesia.Grupul psaltic, dirijat de preotul Gabriel Streulea, preot paroh în parohia Șilindia, au interpretat mai multe de colinde tradiţionale românești, colindele românești fiind de fapt mesajul dogmatic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu, mesaj prin care întreaga omenire a fost vestită de îngeri și de păstori, că în vremea aceea, în Betleemul din Iudeea s-a năsut Mesia, Singurul Mântuitor.

Preotul capelan Vlad Oneț,  a mulțumit membrilor grupului psaltic, preoți ,studenți și elevi ai școlilor teologice, pentru dorința lor de a deveni în acest an misionari și împlinitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, aici în mijlocul deținuților din Penitenciarul Arad. Cuvântul Sfintei Scripturi, ne îndeamnă pe noi toți, să nu-i uităm pe cei aflați în lipsuri și nevoi, dar nici pe cei ce se află în penitenciare. Deasemenea, în cuvântul său de învățătură și de mulțumire, preotul capelan a subliniat importanţa Prazncului Naşterii lui Hristos în viața omului iubitor de Dumnezeu, care face ca Pruncul Sfânt să se nască în inimile fiecăruia, ființa umană devenind purtătoare de Dumnezeu, într-o viață nouă alături de Cel care-l eliberează pe om de păcate și de neputinţe, Cel care rupe orice lanţuri şi oprelişti ale neputinței, redându-i omului libertatea responsabilă de a ajunge la Asemănarea cu Dumnezeu în Veșnicia Cerului.

Pr. capelan Vlad ONEȚ