Poveste de Crăciun pentru copiii internați în Secția de Pediatrie II din Arad

Vineri, 20 decembrie 2019, copiii internați în Secția de Pediatrie II și Compartimentul de Neurologie și Psihiatrie Pediatrică de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, au avut parte de un moment special, bucurându-se de prezența în mijlocul lor a trupei de Teatru de marionete Piticot, reprezentată de Raul și Manuela Lucaci, care au încântat pe cei prezenți cu sceneta Poveste de Crăciun. La sfârșitul momentului artistic și-a făcut prezența și Moș Crăciun care a împărțit daruri copiilor prezenți. Mulțumiri celor ce s-au ocupat de organizare, doamna dr. Simona Dumitra, medic șef secție și doamna Georgeta Drăgoi, asistenta șefă și alte cadre medicale de la Secția Clinică de Pediatrie II și de la Compartimentul de Neurologie și Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Județean din Arad, doamna prof. înv. primar Cucu Nadia Mihaela și părintele spitalului Pr. Vasile Cucu. Cu acest prilej, Pr. Vasile Cucu s-a rugat pentru însănătoșirea copiilor bolnavi și le-a transmis tuturor sărbători binecuvântate.

C.V.