Soborul Maicii Domnului sărbătorit la Catedrala Veche din Arad

Cu prilejul sărbătoririi Soborului Maicii Domnului, în cea de-a doua zi de Crăciun, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala istorică din Arad, înconjurat de soborul preoţilor şi diaconilor Parohiei Arad-Centru.

Din sobor au făcut parte: Pr. Teodor Pavel, consilier eparhial, Pr. Flavius Petcuţ, protopopul Aradului, Pr. Prof. Cristinel Ioja, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad, Pr paroh Traian Micoroi, Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial,  Arhid. Viorel Herlo și Diac. Liviu Bisorca.

Cuvântul de învăţătură al Chiriarhului a fost pus sub titlul ,,Călăuză familiei creștine” (cf. citirilor scripturistice: Evr. 2; Mt. 2), care este Sfânta Familie prin grija părinților față de copii spre a-i feri de adversitățile din lume printr-o educație pe măsura cerințelor timpului spre a deveni folositori societății. În toate se cuvine a desluși grija Părintelui ceresc pentru sporul binelui în viața oamenilor și drumul spre mântuire, Nașterea Domnului dând prilejul de a dovedi realitatea pe un plan extins. În acest cadru, pe plan bisericesc, se anunță Anul omagial viitor, dedicat pastorației părinților și copiilor, în Patriarhia Română.

Sute de credincioşi au venit pentru a se ruga în această zi de Crăciun, când Biserica prăznuieşte Soborul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, în Catedrala Veche a Aradului

Protos. Iustin Popovici