Sprijin de alimente pentru Cantina Socială ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad

Răstimpul postului în care ne aflăm, reprezintă cea mai potrivită perioadă de reîntâlnire a omului cu Dumnezeu prin pocăință, prin rugăciune stăruitoare, prin iertare și milostenie. Milostenia încununează rugăciunea și nevoința. Cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur sunt ilustrative în acest sens: ,,Rugăciunea și postul sunt lipsite de putere dacă nu sunt însoțite de milă. Fără milostenie, ele nu se ridică la cer”.Astfel, în primele patru saptămâni ale postului Nașterii Domnului, credincioșii parohiilor arădene: Bodrogu-Nou, Felnac, Sânpetru German, Munar și Secusigiu,  din Protopopiatul Arad, cu îndemnul și prin purtarea de grijă a preoțiilor parohi, au organizat o colectă de alimente în sprijinul Cantinei  Sociale ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad, care oferă o masă caldă zilnic, de luni până vineri unui număr de aproximativ 120 de beneficiari, care sunt persoane vulnerabile din municipiul Arad (persoane cu handicap, persoane de etnie romă, persoane în vârstă care nu au nici un venit sau care au o pensie mica, pensia socială, familii cu mai mulți copii, persoane fără loc de muncă). Credincioșii din aceste parohii au strâns alimente neperisabile, la care au adăugat și o cantitate mare de legume din producția proprie.

Această inițiativă a comunităților parohiale menționate a venit în urma prezentării făcute de preoții care păstoresc aceste comunități, în prima duminică din postul Nașterii Domnului, a proiectelor sociale desfășurate de către ,,Asociațiea Filantropia” Arad, coordonate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, de către Pr. Gheorghe Gligor Consilier Social al Arhiepiscopiei Aradului.

Geanina Alina Ștefănuț

Asistent Social Principal