În Duminica a 32-a după Rusalii, 26 ianuarie 2020, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” a Parohiei Arad-Centru, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură, Ierarhul le-a explicat credincioșilor prezenți că este bine să adoptăm atitudinea lui Zaheu Vameşul, adică să urcăm deasupra grijilor şi a păcatelor vieţii pământeşti, pentru a privi spre „Lumina lumii”, care este Fiul Său: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12). De asemenea, Ierarhul a arătat că privirea dintru înălţime presupune: cunoaştere, bunătate, smerenie, har, generozitate, conştiinţă curată şi dragoste, pe când privirea de sus înseamnă: mândrie, aroganţă, ignoranţă, dorinţă de stăpânire, egoism şi dispreţ faţă de semeni. Cel mai înalt loc spiritual dintr-o comunitate este biserica parohială în care trebuie să urcăm duhovnicește și să poposim, pentru ca Domnul Hristos să transfigureze întreaga noastră ființă pentru a ne mântui noi șI casa noastră, asemenea lui Zaheu, a îndemnat Ierarhul.
În cadrul sfintei slujbe mulțime de credincioși, tineri și vârstnici, s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
La final, Preasfinția Sa a oferit din partea Centrului Eparhial daruri și diplome de participare tuturor profesorilor și copiilor care au urcat pe scena din sala Palatului Cultural și au cântat la Concertul festiv-caritabil organizat de Arhiepiscopia Aradului pentru reabilitarea Secției Pediatrie II a Spitalului Clinic Județean Arad.
Protos. Iustin Popovici
Foto: glasulcetatii.ro