Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului s-a aflat în ziua praznicului Botezului Domnului în mijlocul clericilor şi credincioşilor veniţi în număr mare la Catedrala Veche din Arad. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Din sobor au făcut parte: Pr. Teodor Pavel și Arhid. Mircea Proteasa, consilieri eparhiali, Pr. Flavius Petcuţ, protopopul Aradului, Pr. paroh Traian Micoroi, Pr. Prof. Ioan Tulcan, professor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad și Arhid. Gheorghe Lehaci.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Emilian, a vorbit credincioşilor prezenţi despre Botezul Domnului și botezul nostru. Preasfinția Sa a mai vorbit și despre numirile date acestei sărbători de-a lungul timpului, și anume Teofanie, Epifanie sau Dumnezeiasca Arătare, iar praznicul poartă și numele de Sărbătoarea Luminilor, după cuvintele troparului: „Cel ce Te-ai arătat Hristoase Dumnezeule și lumea ai luminat, mărire Ție”. În această revelație sau descoperire Dumnezeu a fost înțeles ca Dumnezeul Treime și ca Dumnezeul iubirii. Ca și creștini ortodocși, care am fost botezați, luminați și sfințiți, avem datoria de-a ne purta în Biserică ca oameni luminați de harul lui Dumnezeu. De asemenea, Ierarhul a explicat credincioşilor semnificaţia Aghiasmei Mari şi folosul ei în viaţa noastră creştinească şi a tot ceea ce ne înconjoară.
După Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa, înconjurat de soborul slujitor, a săvârşit slujba de sfinţire a Apei celei Mari.
La final, sutele de credincioşi prezenți, cu multă răbdare şi în bună rânduială, au luat Aghiasmă Mare din vasele anume rânduite în curtea Catedralei Vechi.
Protos. Iustin Popovici