Romfilatelia a introdus în 15 iulie emisiunea de mărci poștale Uniformele regalității românești (II), continuând astfel seria tematicilor dedicate monarhiei.
Toți cei patru Regi ai României au folosit ca îmbrăcăminte uniforma militară, ca simbol al autorității monarhiei.
Regele Carol I (1839-1914), ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei, a îmbrăcat uniforma militară încă de la vârsta de zece ani, când a început școala militară.
De la venirea sa pe Tron, în 1866, a adoptat ca îmbrăcăminte oficială uniforma de ofițer, chiar și la întâlnirile particulare cu politicienii români. Regulile de protocol erau asemănătoare celor de la Palatul Imperial din Berlin, unde uniforma militară avea întâietate.
La ceremonia Încoronării (10 mai 1881), Regele Carol I era echipat în uniforma de general de infanterie. El se deplasa călare în fața trăsurii de gală a Reginei Elisabeta, care era trasă de opt cai.
Regele Ferdinand I (1865-1927), reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei, și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Sigmaringen, Germania. În 1885 a terminat cursurile Școlii de ofițeri din Kassel, fiind numit cu gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 1 Gardă de la Curtea Regală a Prusiei.
Începând cu 1889 a devenit Principe de Coroană al Regatului României și s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară. A avut și o serie de comenzi onorifice, fiind înaintat până la gradul de general de corp de armată.
La Încoronarea din 15 octombrie 1922, Regele Ferdinand I a purtat uniformă de general cu însemne de mareșal, peste care a așezat o mantie realizată special pentru eveniment.
Încă de mic, Regele Carol al II-lea (1893-1953), prezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei, a apărut îmbrăcat în uniformă militară, în spiritul monarhiei din România. La toate ceremoniile oficiale, Regele purta veșmintele militare, cu beretă și pelerină de mareșal.
Garderoba Regelui Carol al II-lea era una foarte diversificată. Deseori apărea în fața publicului în ținută de mareșal al diferitelor regimente, sau în cea de amiral, însoțite de accesorii precum pelerina ordinului „Mihai Viteazul”, sau numeroase decorații, dar și unele mai puțin obișnuite, cum ar fi coiful cu acvilă în vârf, copiat după modelul împăratului german Wilhelm al II-lea.
De asemenea, la întâlnirile Străjii Țării, organizație sub oblăduirea sa, acesta venea îmbrăcat în uniforma de comandant suprem al instituției, în scopul de a se asorta cu uniformele tinerilor străjeri.
Regele Mihai I (1921-2017), ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei, a început să poarte uniforma militară odată cu venirea tatălui său pe Tron, în 1930.
Ultimul suveran al României își amintea:
„Tradiția la noi era ca Principele moștenitor să devină ofițer la vârsta de 16 ani. Or, eu aveam o școală de făcut, iar tatăl meu a gândit că ar fi bine să existe și o pregătire militară în paralel cu instruirea mea. Uniforma, ei bine, a fost specială, pentru că eram prea mic să umblu în uniformă propriu-zisă. Am început ca soldat, fruntaș, am trecut prin diversele grade. Pe urmă, tatăl meu m-a mai înscris și la Mediaș, la școala de aviație. După aceea, prin anii 1935-1936, când trebuia să-l însoțesc în vizitele oficiale pe tatăl meu, când am fost și în Polonia și în Cehoslovacia, am fost îmbrăcat tot în uniformă”.
După ce a devenit Rege, în 1940, Mihai I a purtat de asemenea uniformă militară, dat fiind și contextul internațional generat de Al Doilea Război Mondial. Ca și predecesorii săi, Regele Mihai I a purtat la întâlnirile oficiale uniforme ale mai multor arme, cu însemnele diferitelor grade militare, până la cel de mareșal.
Colița dantelată a emisiunii, cu valoarea nominală de 29 lei, reprezintă un montaj alcătuit din reproducerea primei colițe românești – Expoziția Filatelică Română EFIRO, Noiembrie 1932, București, alături de un portret al Regelui Carol al II-lea, în uniformă și cu coif. Colița EFIRO 1932, reprodusă în această emisiune de mărci poștale, a fost emisă cu prilejul organizării primei Expoziții Filatelice EFIRO, sub patronajul Regelui Carol al II-lea, un filatelist pasionat, deținătorul unei colecții impresionante.
Foto credit: Romfilatelia
https://basilica.ro/uniformele-regalitatii-romanesti-pe-timbrele-postale/