Școala pentru părinți. S.O.S.! Alergia la ambrozie la copii

Bună să vă fie Inima! Luna lui Cuptor dă semne de sfârșeală, dar ne lasă, pe lângă parfumul vacanțelor care vor fi fost sau nu, și cu sensibilizarea la Ambrozie.

Ambrozia este vedeta finelui de sezon estival și a începutului de toamnă, oferindu-ne cu generozitate din polenul ei, care se eliberează exclusiv în lunile august- octombrie.

Ce este ambrozia? 

Cunoscută ca iarba pârloagelor sau floarea pustei și răspândită pretutindeni- cu excepția regiunilor montane, este buruiana de decor a terenurilor neîngrijite, situată de-a lungul drumurilor, căilor ferate, la marginea pădurilor sau chiar în inima unor orașe, prezența ei spunând mult despre grija pe care o are administrația față de locuitorii Cetății. Ce este revoltător este că nu se cunoaște pericolul expunerii ca în alte țări europene, unde este declarată plantă de carantină, iar măsurile de eradicare sunt stricte, riguroase și legiferate. Concentrația polenului în aer este uneori de 10-15 ori mai mare în orașele României fața de cele europene.

O singură plantă poate elibera miliarde de grăunciori de polen și mii de semințe viabile timp de  40 de ani, tocmai de aceea răspândirea acestei buruieni fiind impresionantă, iar încărcătura alergenică foarte mare în mediul înconjurător.

Polenul conține câteva fragmente alergizante, 11 cele mai importante. Prezența a peste 30 de grăunciori/ m3 poate induce sensibilizarea la ambrozie, deși unele persoane predispuse, pot dezvolta reacții alergice la concentrații mai mici de 2 grăunciori/ m3. Sensibilizarea se face în timp, pe durata a 3-4 sezoane polinice. Teoretic primele simptome ar trebui să apară la copiii de 4-5 ani. Din păcate, în ultima perioadă s-au înregistrat cazuri și la copiii sub 1 an, ridicând problema expunerii în viața intrauterine.

Se pare că peste 5% din populația activă a României este alergică la această plantă, afectarea fiind în creștere și la copii.

Tabloul clinic se exprimă prin:

Rinoconjunctivită alergică:

1.Nas înfundat

2.Rinoree apoasă, abundentă, extrem de deranjantă

3.Strănut în salve

4.Senzația de mâncărime în cerul gurii

5.Lăcrimare

6.Măncărime la nivelul pleoapelor

7.Ochi congestionați

Astm bronșic

1.Tuse frecventă

2.Expir prelungit

3.Respirație șuierătoare

4.Senzație de opresiune toracică

5.Respirație dificilă

Angioedem, urticarie

Șoc anafilactic

Toate aceste simptome afectează dramatic calitatea vieții copilului și, implicit, a familiei, influențând și calitatea somnului, având drept consecințe: oboseala, scăderea capacității de concentrare, iritabilitatea.

Diagnosticul de certitudine se face prin coroborarea datelor clinice (de tip rinită, astm, angioedem sau șoc anafilactic în antecedente) cu un test cutanat efectuat de specialistul alergolog. Alergenul de Ambrosia Artemisiifolia este aplicat pe pielea copilului sub formă diluată și standardizată, 1 picătură, care este înțepată cu o mică lanțetă. Dacă după 15-20 de minute se profilează un halou de inflamație locală de o anumită dimensiune, cu prurit, se consideră că subiectul este sensibilizat la această plantă. Alte teste alergologice vizează identificarea anticorpului IgE specific din sângele pacientului. Testarea cutanată trebuie efectuată în afara sezonului de Ambrozie, iar dacă testarea se face în sezon, se indică testele IgE specifice din sânge.

Abordare terapeutică

Se face sub controlul și la indicația medicului  alergolog.

Vizează:

•Evitarea contactului cu ambrozia

•Reducerea inflamației și expresiei clinice

•Imunoterapie alergen specifică

Atitudinea poate fi:

•imediată, de cupare a simptomelor îngrijorătoare și administrarea de antihistaminice sau bronhodilatatoare sau corticoterapie și chiar adrenalină în cazurile severe de șoc anafilactic

Rinita alergică- spray nazal cu corticoid, cu antihistaminic

Conjunctivita alergică- picături oculare antialergice

Astm bronșic- bronhodilatator în criză de tip Salbutamol, corticoterapie inhalatorie, antihistaminic,  antileukotriene. 

Tratamentul poate începe cu 2 săptămâni inaintea sezonului polinic și durează întreg sezonul, reluându-se anul următor.

•de lungă durată, cu intervenție directă  asupra cauzei- imunoterapia alergen specifică subcutanată sau sublinguală cu extract de polen standardizat în concentrații progresiv crescute, care vor induce o toleranță imunologică,  scăzând intensitatea reacțiilor alergice la contactul cu planta. Durata terapiei este de 3-5  ani și nu se începe în plin sezon. Rezultatele sunt vizibile din primul sezon polinic postimunoterapie.

Obiectivele imunoterapiei

•Scăderea intensității simptomelor

•Prevenirea altor sensibilizări

•Prevenirea evoluției spre astm

•Reducerea exacerbărilor la copiii astmatici

•Reducerea combinațiilor  și  dozelor terapeutice la copiii astmatici

Sfaturi pentru părinți

•Pregătiți-vă  din timp pentru sezonul polinic.

•Evitați expunerea la polen dimineața, când nivelul este maxim

•Evitați plimbările în zilele însorite sau cu vânt, mai ales între orele 10-16

•Circulați cu mașina cu geamuri închise

•Spălați-vă pe față, polenul se depune pe pleoape

•Purtați ochelari de soare pentru a împiedica un contact prelungit al polenului cu zona ochilor

•Utilizați aparate de aer condiționat cu filtre

•Utilizați un umidificator pentru a menține umiditatea între 30-60% și a unui purificator de cameră

•Închideți ferestrele în timpul sezonului, aerisirea se face doar dimineața devreme și seara

•Instalați plase antipolen la ferestrele locuințelor (peste plasele impotriva insectelor)

•Expuneți-vă cât mai puțin la mediu în această perioadă

•În cazuri severe, se indică purtarea unor măști cu filtru antipolen

•Evitați intoducerea polenului în casă prin haine, obiecte sau animale de companie

•Evitați uscarea hainelor în aer liber

•Schimbați-vă imediat ce intrați în casă

•Când călătoriți, informați-vă despre concentrația de polen din zona pe care o vizitați

•Mergeți în vacanțe preferabil extrasezon sau la munte sau mare, unde nivelul de polen  este mai redus

Atenție– dacă sunteți alergici la Ambrozie, puteți prezenta reacții încrucișate alimentare la pepene roșu și galben, banană, roșii, kiwi, sau legume crude de tip morcovi sau țelină

•Atenție la consumul de produse apicole contaminate cu polenuri- pot declanșa reacții imediate, inclusiv șoc anafilacti. Nu uitați de Adrenalină sau Epipen – vezi șocul anafilactic la copil.

Sfaturi pentru comunitate:

•Lucrați pământul și distrugeți planta între răsărire și inflorescență, până la 30 iunie a fiecărui an

•În ciuda amenzilor și sancțiunilor impuse celor în drept să acționeze pentru eradicarea Ambroziei, ea crește în continuare ca un simbol al neglijenței și neimplicării noastre, de aceea responsabilizarea trebuie să fie și   una individual,  în sprijinul comunității.

•Lupta antiAmbrozie necesită o solidaritate puternică, fiind necesară conștientizarea și informarea despre pericolul pe care îl reprezintă această plantă, care ne sensibilizează copiii și crește exponențial riscul la alergii severe de la un sezon la altul.

Cu nădejdea că sfaturile v-au fost de folos, vă doresc o săptămână în care să avem grijă unii de alții sub Lumina și Dragostea Lui!

Dr. Simona Dumitra 

Sursa:https://www.glasulcetatii.ro/articol/1962/scoala-pentru-parinti-sos-alergia-la-ambrozie-la-copii