Ziua Internațională pentru Alfabetizare 2020 caută soluții educaționale în criza Covid-19

În 2020, Ziua internațională pentru alfabetizare se va concentra pe tema predării și învățării scrisului și cititului în perioada crizei Covid-19 și după aceasta, cu accent pe rolul educatorilor și schimbarea practicilor pedagogice.

În pandemia de Covid-19, majoritatea programelor de alfabetizare a adulților au fost suspendate. Tema din acest an va evidenția importanța alfabetizării într-o perspectivă de învățare continuă și, prin urmare, concentrată în principal asupra tinerilor și adulților.

Actuala ediție va oferi ocazia de a reflecta și discuta metode educative inovatoare și eficiente pentru programele de alfabetizare care se adresează tinerilor și adulților în perioada pandemiei și după aceasta.

Va fi o oportunitate de a analiza rolul educatorilor și politicile eficiente care să îi sprijine, ajutând astfel și învățarea. UNESCO va organiza o conferință virtuală cu participare globală în acest scop.

Ziua internațională pentru alfabetizare este sărbătorită în fiecare an în data de 8 septembrie. Sărbătoarea a fost inițiată cu ocazia Conferinței mondiale a miniștrilor educației pentru eradicarea analfabetismului, care a început la Teheran în 8 septembrie 1965.

Din 1967, celebrarea Zilei internaționale pentru alfabetizare a avut loc anual în întreaga lume pentru a reaminti publicului importanța alfabetizării ca un aspect legat de demnitate și drepturile omului. În prezent, cel puțin 773 milioane de adulți în întreaga lume fiind lipsiți de abilități de alfabetizare de bază.

Biserica Ortodoxă Română s-a implicat constant în promovarea educației în rândul copiilor din țara noastră. Unul din cele mai importante proiecte ale Patriarhiei Române a fost Alege Școala! Beneficiari au fost 28.854 de copii aflați sub riscul abandonului școlar.

Foto credit: Freepik.com

Ziua Internațională pentru Alfabetizare 2020 caută soluții educaționale în criza Covid-19