Joi, 1 octombrie 2020, Ierarhii arădeni au participat la festivitatea de deschidere oficială a anului academic 2020-2021 la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad.
Evenimentul a început cu săvârșirea de către Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a Sfintei Liturghii în biserica de lemn din Campusul universitar al UVVG Arad.
După aceasta a avut loc un moment solemn și depuneri de coroane la Bustul Rectorului Fondator, Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, la corifeii Marii Uniri de la 1918, pe Aleea Personalităților din incinta Campusului, apoi la Statuia lui Vasile Goldiș, părintele spiritual al Universităţii de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad și la Bustul Academicianului Nicolae Cajal.
În partea a doua a zilei, cei prezenţi au participat, în Sala Unirii din cadrul Muzeului Universitar „Vasile Goldiş”, la marcarea distincției prezidențiale Medalia Aniversară: Centenarul Marii Unirii acordate Muzeului Memorial Universitar ,,Vasile Goldiș” din cadrul UVVG Arad, de către preşedintele României, Klaus Iohannis. La eveniment au participat doamna prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, europarlamentarul Gheorghe Falcă, membri Fondatori ai UVVG, prorectori, decani şi studenţi. De asemenea au onorat cu prezenţa invitaţi din partea oficialităților locale, precum şi parteneri antreprenoriali UVVG. Au fost evocate acţiuni ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi s-au vizionat câteva filmuleţe dedicate memoriei Rectorului Fondator şi Preşedinte al UVVG, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, precum şi al corifeului Marii Uniri, Vasile Goldiş.
Cu acest prilej, prezent la eveniment, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a rostit un cuvânt aniversar.
Protos. Iustin Popovici