PF Daniel de ziua onomastică: Libertatea religioasă este libertatea de a căuta viața veșnică

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a sărbătorit ziua onomastică joi, de Sf. Proroc Daniel, printr-un moment festiv organizat restrâns în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei.

Preafericirea Sa a vorbit cu acest prilej despre slujirea Bisericii ca răspuns iubitor la chemarea unică a lui Dumnezeu. Patriarhul a mai subliniat că libertatea religioasă înseamnă libertatea de a căuta viața veșnică.

Au participat Monica Anisie, Ministrul Educației și Cercetării, Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte, coordonatorii sectoarelor Administrației Patriarhale și ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, reprezentanții Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române.

„Vă felicităm pentru activitatea dedicată proiectelor educaționale și sociale pe care Biserica Ortodoxă Română le derulează în sprijinul semenilor noștri, a familiilor și a copiilor, contribuind la promovarea valorilor creștine în societatea noastră”, a afirmat Ministrul Educației.

„Dorim să apreciem, în special în acest an cu totul deosebit pentru sistemul educațional, activitatea derulată în sprijinul disciplinei Religie, care s-a adaptat și diversificat ca forme și modalități de realizare”, a adăugat Ministrul Monica Anisie.

„Activități precum Ora de Religie la Televiziunea Trinitas și 3 Minute din Ora de Religie de la Televiziunea Română și de la Radio România Actualități au constituit un real sprijin pentru profesorii de Religie, dar și un mod de informare creativ și accesibil părinților și elevilor”, a afirmat ministrul.

Victor Opaschi: Patriarhul Daniel, pilduitoare devoțiune față de țară

Secretarul de Stat pentru Culte Victor Opaschi l-a felicitat pe Părintele Patriarh Daniel „pentru eforturile depuse (…) pentru așezarea relației dintre stat și Biserică în cheie democratică, centrată pe exercitarea liberă a credinței religioase, autonomia cultelor și cooperarea cu statul în spirit de respect reciproc”.

Victor Opaschi a precizat că „restricțiile care au fost adoptate de autorități nu se referă la libertatea credinței, ci la formele de manifestare a credinței în spațiul public, care sunt în conformitate cu măsurile de protecție adoptate peste tot în lumea civilizată”.

Secretarul de Stat pentru Culte a subliniat că, în reglementările adoptate pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, „Guvernul României nu a inclus activitățile religioase în categoria adunărilor publice. Aceasta înseamnă că, în cazul activităților religioase, nu avem de a face cu o interzicere, ci doar cu reguli de distanțare fizică”.

„Numărul de participanți la activitățile religioase nu este limitat decât prin normele sanitare de distanțare fizică, în funcție de spațiul concret al activității respective”, a adăugat el.

Victor Opaschi i-a urat Părintelui Patriarh în continuare „aceeași putere de muncă și pilduitoare devoțiune față de țară, de neamul românesc, de Biserica Ortodoxă Română și de valorile înalte ale umanității”.

În partea a doua a evenimentului au fost înmânate Diplomele și medaliile Anului omagial al pastorației părinților și copiilor în Patriarhia Română, oferite de Părintele Patriarh Daniel Ministrului Educației și Cercetării, Secretarului de Stat pentru Culte, Cancelariei Sfântului Sinod, Arhivelor Patriarhiei Române, Bibliotecii Sfântului Sinod, Cabinetului Patriarhal, Palatului Patriarhiei, reprezentanților Centrului de presă Basilica și șefilor de sectoare din Administrația Patriarhală și din Arhiepiscopia Bucureștilor.

Lucrătorii Bisericii, misionari care răspund chemării unice a lui Dumnezeu

„După cum ați văzut, aceste diplome și medalii au fost oferite fiecărui sector, nu doar consilierilor coordonatori, deoarece s-a pus accentul pe activitatea desfășurată în echipă”, a spus Părintele Patriarh Daniel.

„Felicităm acum, spre sfârșit de an, pe toți cei care, cu fidelitate și cu hărnicie, au lucrat în diferite instituții ale Bisericii – nu doar pentru salariu, ci și pentru mântuire, nu doar pentru retribuție, ci și pentru vocație, chemare, pentru că putea fi chemat altcineva în locul nostru pentru a sluji Biserica”.

„Dar, dacă Dumnezeu ne-a preferat, aceasta se datorează nu faptului că suntem mai buni decât alții, ci pentru că ne-a preferat. Și atunci trebuie și noi să preferăm pe Dumnezeu înaintea oricărei realități create din lumea aceasta, așa cum ne învață Sfântul Maxim Mărturisitorul când formulează definiția iubirii”, a explicat Părintele Patriarh.

„Ce este iubirea? Acea stare a sufletului care preferă pe Creator înaintea oricărei creaturi. Deci pe aceasta se întemeiază activitatea în Biserică: pe răspunsul la o chemare unică și irepetabilă.”

Statul și Biserica au coresponsabilitate pentru viața credincioșilor

Despre provocarea pandemiei de Covid-19, Patriarhul României a afirmat:

„Este nevoie întotdeauna de smerenie însoțită de rugăciune, ca Dumnezeu să ne ajute să înțelegem mai bine că atât viața, cât și sănătatea sunt în primul rând daruri ale lui Dumnezeu, că ele trebuie apărate, cultivate și trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru darul vieții și pentru darul sănătății și să contribuim la ajutorarea celor care sunt bolnavi, care sunt în stare de suferință, de disperare, de depresie.”

„În relațiile stat-Biserică este nevoie în continuare de mai multă consultare și de mai multă cooperare, deoarece credincioșii noștri sunt și cetățenii statului, încât avem o coresponsabilitate pentru viața și sănătatea lor”, a adăugat Părintele Patriarh.

„Biserica se gândește și la faptul că ea are misiunea de a înțelege viața pământească limitată, trecătoare, ca unica șansă de pregătire pentru o viață netrecătoare, viața veșnică”, a continuat Preafericirea Sa.

„Această abordare religioasă a existenței vine din faptul că omul credincios nu se mulțumește doar cu viața aceasta trecătoare și limitată, nu se mulțumește să fie o ființă doar biologică, care sfârșește la mormânt, ci dorește viața veșnică”.

„Deci această libertate religioasă este libertatea de a nu limita libertatea omului, este libertatea de a nu trăi doar biologic până la mormânt, ci este libertatea de a căuta calea Vieții nesfârșite în iubirea, lumina și bucuria Preasfintei Treimi”, a explicat Părintele Patriarh Daniel.

„Dacă nu înțelegem esențialul vieții spirituale, suntem tentați să credem că viața spirituală nu e atât de necesară pentru om ca viața biologică, că rugăciunea nu e tot atât de necesară, ca hrană a sufletului, precum este mâncarea materială, alimentele din supermarketuri sau hiper-marketuri. De aici vine uneori dificultatea de a considera că cele materiale sunt mai importante decât cele spirituale.”


Patriarhul Daniel s-a născut în data de 22 iulie 1951 în satul Dobreşti, judeţul Timiş. Printre mentorii Preafericirii Sale se numără Arhimandritul Cleopa Ilie, nașul său de călugărie, și Părintele Dumitru Stăniloae, îndrumătorul său la doctorat.

A intrat în monahism în anul 1987, a fost Mitropolit al Moldovei și Bucovinei timp de 17 ani, iar din 2007 este Patriarhul României. Sărbătoarea oficială a Preafericirii Sale este 30 septembrie, data întronizării ca Patriarh al României.

Vezi și:

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu