Programul Slujbei de Înviere la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

Din încredințarea Îaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, vă facem cunoscută desfășurarea slujbei Sfintei Învieri la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad.  Spre deosebire de anii trecuți, slujba Învierii va începe din fața mormântului care va fi scos la ora 23:30 în pridvor.

Distribuirea sfintei lumini a Învierii o va face Chiriarhul la îndemnul „Veniţi de luaţi lumină!” iar preoţii şi diaconii, primind lumina, o vor distribui în rândul credincioşilor, așa încât fiecare credincios să rămână la locul său, păstrând distanţa corespunzătoare.

În momentul în care toţi credincioşii vor fi primit lumina, se va organiza înconjurarea Catedralei de către soborul slujitor. Continuarea slujbei Învierii se va ţine în faţa Catedralei, de unde s-a distribuit lumina. În acest timp, slujitorii Catedralei vor pune la dispoziţie 4.000 de caserole a câte 350 de grame fiecare, cu sfinte paşti (pâine sfinţită cu vin) în patru locuri distincte de pe platoul Catedralei. După predica Întâistătătorului Eparhiei, cei prezenţi vor primi sfintele paşti din partea slujitorilor Catedralei şi se vor putea întoarce la casele lor.

Cine doreşte să mai participe la slujbă, până la încheierea acesteia, poate intra în biserică, păstrând regulile de distanţare impuse de către autorităţi.

În ziua Învierii, la ora 9.30, se va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească în biserica mare. Pentru a evita aglomeraţia din interiorul bisericii, se vor aşeza, alături de băncile existente, aproximativ 50 de scaune pe esplanada din faţa Catedralei, distanţate, pentru a putea fi ascultată Sfânta Liturghie.

Pr. Simion Mladin – Mare Eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Treime” -Arad.