Sărbătoarea sălcuțelor și ,,Slujirea Ortodoxiei în pandemie” în Parohia arădeană Scânteia

Continuând o frumoasă tradiție iubită atât de cei mai în vârstă cât și de copii și tineri, Parohia Scânteia –Domeniul Lupaș a fost gazda Sărbătorii Sălcuțelor, eveniment îndătinat în Sâmbăta Floriilor, la inițiativa IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și având în centru pelerinajul aducerii sălcuțelor la biserică și sfințirea lor.
Au participat, cu respectarea regulilor de conduită determinate de situația socio-medicală în care ne aflăm, credincioși din parohiile Zimand Cuz – Utviniș și Scânteia-Domeniul Lupaș membri și beneficiari ai Centrului de Mediere a Implicării în Comunitate – Centrul M.I.C. „Prietenii Mei” (Ioan 15,14), centru ce a fost inaugurat în urmă cu doi ani tot în cadrul Sărbătorii Sălcuțelor. Copii și tinerii activi ai Centrului „M.I.C. – Prietenii Mei” au asigurat, cu ajutorul bisericii din Zimand Cuz și cu ajutorul biciletelor, sălcuțele ce au fost sfințite la finalul procesiunii și după săvârșirea Vecerniei Floriilor. Aceiași tineri au marcat cu acest prilej finalul repetițiilor pentru proiectul „Slujirea ortodoxiei în pandemie”, proiect inițiat și promovat de ierarhii Arhiepiscopiei Aradului, la încheierea sărbătorii sălcuțelor desfășurându-se filmările pentru proiectul amintit. În acest fel și în condițiile socio-medicale cunoscute, am reușit să păstrăm și ideea de fond a acestei sărbători și anume aceea de a fi prilej de întâlnire între ierarhi și tineri.
Pentru a răsplăti și încununa munca tinerilor, ceilalți credincioși s-au îngijit ca sărbătoarea să cuprindă și o agapă frățească „suedeză” așa cum au numit-o tinerii inspirându-se din cunoscutul bufet suedez pe care l-am adaptat la agapa frățească pentru a respecta și normele stării de alertă. În același gând de răsplată pentu tineri, părintele paroh a rostit un cuvânt în care s-a subliniat diversitatea vârstelor pe care la pot avea membrii unei comunități dar și complementaritatea ce e cu mare folos să existe între ele, fiecare categorie de vârstă putând avea atât aportul specific cât și posibilitatea de a se inspira din modelul celorlalte categorii de vârstă după îndemnul troparului Floriilor: „…și noi, ca pruncii, semnele biruinței purtând…”

Pr. Gabriel Vladu