Duminică, 20 iunie 2021, de Praznicul Rusaliilor, numeroşi credincioşi au participat la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad.
În ziua Praznicului Pogorârii Sfântului Duh, slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a vorbit despre ,,Sorocul făgăduinței” (în baza citirilor scriptiristice: Fapte 2; Ioan 7 și 8), adică a altui Mângâietor de către Mântuitorul ucenicilor Săi, spre împlinirea poruncii de a propovădui Evanghelia în toată lumea. Evenimentul biblic al Pogorârii Sfântului Duh promite dintru început împlinirea lucrării ce se va desfășura în continuare spre curățirea, luminarea și desăvârșirea celor ce sunt mădulare ale trupului tainic al Mântuitorului, adică Biserica întemeiată acum în unitatea credinței și împărtășirea Sfântului Duh.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, s-a oficiat o slujbă specială, numită Vecernia Rusaliilor, în cadrul căreia au fost rostite șapte rugăciuni şi au fost binecuvântate frunzele de nuc sau de tei care amintesc simbolic de limbile ca de foc prin care s-a arătat harul Duhului Sfânt lucrător în ucenicii lui Hristos, trimişi de El să binevestească Evanghelia Sa în limbi diferite, adică la popoare diferite, până la marginile pământului, începând de la Ierusalim.
Frunzele de tei sau de nuc se aduc în Duminica Rusaliilor la biserică pentru că au forma unor limbi şi prin aceasta se binevesteşte bucuria răspândirii Evangheliei lui Hristos în toată lumea prin propovăduirea Tainei mântuirii oamenilor în iubirea lui Hristos şi a Preasfintei Treimi.
În seara zilei, Chiriarhul arădean a săvârșit slujba Acatistului Sfântului Duh în Catedrala Arhiepiscopală și a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit sensul adânc al rugăciunilor ce se rostesc în cadrul Vecerniei Rusaliilor ca întărire în credință și spre mântuirea tuturor celor ce au primit-o în sinceritatea inimii.
Protos. Iustin Popovici