În seara zilei de 22 Septembrie, preoți din cadrul Asociației Filantropia a Arhiepiscopiei Aradului alături de membrele Club Lions 2007 i-au vizitat pe beneficiarii Adăpostului de noapte din Arad, dăruindu-le posibilitatea servirii unei mese calde, precum și bucuria de a primi alimente pentru mai multe zile.
Preoții au rostit rugăciuni și cuvinte de suflet pentru acești oameni cărora le sunt adresate atât de rar cuvinte frumoase, aducând multă bucurie în sufletele acestora.
Beneficiarii Centrului sunt persoane fără adăpost identificate pe stradă sau în gări, persoane care și-au pierdut locuința din diverse motive și nu au resursele materiale și financiare necesare asigurării celor necesare. Aceștia nu beneficiază de alte serivicii sociale care acordă găzduire, vârstnici abandonați de propria familie și ale căror resurse financiare și personale sunt insuficiente, tineri proveniți din case de tip familial, foști deținuți, respinși de familie și lipsiți de sprijinul societății.
Pr. Vlad – Sergiu Sandu