Conferința preoțească de toamnă, a preoților din Protopopiatul Arad, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog

La sfânta mănăstire Hodoș-Bodrog, marți, 5 octombrie 2021, a avut loc conferința preoțească de toamnă a preoților din Protopopiatul Ortodox Român Arad.

Conferința a debutat cu slujba de Te-Deum săvârșită în biserica monument istoric a mănăstirii, iar lucrările au continuat în trapeza mănăstirii, fiind prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, alături de Preasfințitul Părinte Episcop Vicar Emilian Crișanul.

În cadrul conferinței, după ce părintele protopop Flavius Petcuț a rostit cuvântul de bun venit, au fost prezentate trei referate. Preacuviosul părinte lect. univ. dr. Nicolae M. Tang, primul referent, a susținut referatul cu titlul: „Valoarea liturgică și culturală a cimitirelor ortodoxe – referințe liturgice și istorice”, cel de-al doilea referent, Pr. Gabriel Streulea, preot slujitor la Parohia Arad-Centru, a vorbit despre: „Cinstirea în Biserică a celor adormiți în Domnul. Temeiuri scripturistice și patristice”, iar cel de-al treilea referent, Pr. Kosztner Radu-Ioan, preot paroh la Parohia Pecica I, a conferențiat despre: „Cinstirea în Biserică a celor adormiți în Domnul – temeiuri liturgice”.

După susținerea referatelor, Pc. Pr. Teodor Pavel – consilier sectorul patrimoniu, a adus în discuție câteva probleme organizatorice care țin de buna organizare a cimitirelor parohiale, îndrumând preoții la o atenție sporită atunci când vine vorba despre administrarea unui cimitir parohial.

La sfârșitul conferinței, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a felicitat preoții referenți, dând, de asemenea, câteva îndemnuri cu privire la aspectul duhovnicesc, pastoral și administrativ al cimitirelor.

După încheierea conferinței ierarhii arădeni, împreună cu preoții participanți, au săvârșit o slujbă de pomenire pentru episcopii Aradului, parte din ei odihnindu-se în cripta episcopală de sub altarul de vară al mănăstirii.

Pr. dr. Paul Sebastian Orădan