Maestrul Ioan Bocșa, ansamblul „Icoane” și „Trio Transilvan” au participat duminică, 24 octombrie 2021, la un eveniment cultural la Vladimirescu, cu prilejul cinstirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, hramul primei Biserici Ortodoxe din localitate
Așadar, duminică, 24 octombrie, credincioșii Parohiei Ortodoxe Române „Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” – Vladimirescu I, au avut bucuria de a participa la prăznuirea ocrotitorului lor spiritual, într-un cadru special. La Sfânta Liturghie, oficiată de părintele paroh Codin Șimonca-Oprița, părintele arhid. Iov Orădan, fost protopop al Aradului și părintele pensionar Gheorghe Mance, au participat oficalități ale administrației locale: dl. Ioan Crișan – consilier județean, dl. Mihai Mag – primarul comunei, dl. Ioan Plaveți – viceprimar, alte oficialități, alături de un număr mare de credincioși.
În cuvâtul de învățătură, părintele Codin Șimonca-Oprița, profesor al Seminarului Teologic arădean, a făcut o paralelă între cele două extreme ale ipostazelor umane reprezentate de demonizatul din ținutul Gherghesenilor pe de-o parte, respectiv Sf. Mare Mucenic Dimitrie pe de altă parte. Două variante ale locului în care putem ajunge noi, oamenii, desăvârșirea sfințeniei fiind o chemare adresată de către Dumnezeu fiecăruia dintre noi.
În momentul rânduit al slujbei un număr mare de credincioși, în special copii, s-au împărtășit cu Sfintele Taine ale Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos.
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie s-a săvârșit slujba de Te Deum de mulțumire, la care a slujit și părintele Dacian-Emilian Nan, de la Parohia Ortodoxă Română Vladimirescu II.
După ce bunii credincioși au participat (într-un mod îngăduit de către restricțiile sanitare în vigoare) la o agapă frățească, aceștia au participat la un spectacol-eveniment, unic până la această dată în Vladimirescu: Maestrul Ioan Bocșa, profesor universitar la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, coordonatorul modulului de Muzică Vocală și Tradițională Românească „Icoane”, alături de excepționalul „Trio Transilvan” condus de Maestrul Ovidiu Barteș, cadru didactic la aceeași instituție de învățământ superior, susținând o serie de Ritualuri străvechi, autentice ale satului transilvan (de naștere, de nuntă, de moarte, ori prilejuite de alte evenimente ale satului – secerișul, succesiunea anotimpurilor, prilejuite de sărbători, „praguri” etc.). Producția culturală de o încărcătură simbolică, emoțională și culturală de excepție a atins corzi nebănuite ale sufletelor celor prezenți, acestora părându-li-se că sunt contemporani cu momente – pe care le-au trăit aievea – ancestrale, vechi de sute de ani, fibre nebănuite ale rădăcinilor românești făcând să vibreze în toți cei prezenți. Au fost reproduse, în interpretări de excepție, cântece din diverse zone ale Ardealului, Banatului de Munte, Bucovinei sau Maramureșului, preluate din fonoteci sau culese direct din zone ale Ardealului unde ele se practică după străvechi și arhaice ritualuri.
Pr. Codin Șimonca-Oprița