Bucurie și regăsire duhovnicească  în ziua hramului Parohiei Prunișor

Data de 8 noiembrie a fiecărui an reprezintă pentru credincioșii din localitatea Prunișor, prilej de bucurie și de regăsire duhovnicească, deoarece Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt ocrotitorii spirituali ai tuturor membrilor comunității din această parohie.

Sărbătoarea parohiei a început duminică seara, când s-a săvârșit Vecernia Mare cu Litie, unde au participat un număr însemnat de credincioși. Apoi a doua zi, la orele dimineții s-a săvârșit Utrenia și Sfânta Liturghie de către sfințiții slujitori, înălțând rugăciuni pentru sănătatea și pacea întregii lumi.

La momentul potrivit, părintele Ros Ioan Sorin a rostit cuvântul de învățătură, subliniind importanța Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil în viața fiecărui credincios.

Printr-o colaborare fructuoasă între Parohia Ortodoxă Prunișor și Liceul Teoretic Sebiș, cu subunitatea Grădinița și Școala Primară din Prunișor, toți copiii împreună cu doamna educatoare, Pop Viorica și doamnele învățătoare Herbei Felicia și Avram Ramona Adela au participat la  Dumnezeiasca Liturghie, împărtășindu-se copiii prezenți cu Trupul și Sângele Domnului Hristos.

La finalul Sfintei Liturghii, s-a săvârșit slujbă de pomenire pentru preoții, cântăreții, ctitorii și ostenitorii bisericii trecuți la Domnul.

Deși sunt vremuri grele, Biserica prin acțiunile sale este pretutindeni alături de cei suferinzi și încercați, astfel că preoții au îndemnat pe credincioși să postească și să se roage pentru aceștia.

Pr. Florin Ioan Avram