Parastas de 40 de zile pentru Părintele Ioan Florea

La împlinirea celor 40 de zile de la plecarea la Domnul a îndrăgitului părinte și duhovnic, în Parohia Miniș, Protopopiatul Lipova, s-a săvârșit slujba de parastas în prezența a 5 preoți.

Din sobor a făcut parte P.C. Părinte Ic.Strav. Ioan Tulcan, P.C. Pr. Ioan Rusu, P.C. Pr. Lucian David de la Parohia Hunedoara- Cartier, Episcopia Devei și Hunedoarei, P.C. Pr. Aurel Bătrân de la Parohia Ortodoxă Română din Bechescaba, Episcopia Ungariei.

La momentul rânduit Pr. Ioan Tulcan, Prof. Univ. al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad a rostit un frumos și bogat cuvânt de învățătură pentru credincioșii parohiei Miniș și pentru toți cei prezenți veniți din alte localități, scoțând în evidență trăsăturile pe care fiecare creștin trebuie să le aibă în raport cu Dumnezeu, cu propria persoană și cu cel de lângă el, exemplificând prin explicarea celor 10 porunci pe care fiecare creștin este dator să le știe și să le împlinească.

După slujba Parastasului atât preoții prezenți cât și laici, au rostit pe rând câteva elogii la adresa părintelui prin care au căutat să sublinieze calitățile și darurile pe care le-a avut și le-a sădit de-a lungul vieții sale pământești în suflete multora. Dumnezeu să-l odihnească și să-l așeze în împărăția Sa cea veșnică!

Pr. Valentin Săvușcă