Preoteasa Mihaela-Valentina Gaiță a fost înmormântată

Momentul de rămas bun la plecarea cuiva drag spre cele veșnice este greu și apăsător, iar cuvintele nu pot decât să îmbrace haina rugăciunii.  Ce altceva să poți spune în fața trecerii la cele veșnice a unui tânăr de doar 22 de ani?  

E liniște, e apăsare, e doliu. Sunt lacrimi, sunt regrete, sunt întrebări fără răspunsuri. Dar peste toate acestea, nădejdea Învierii.  

În ziua de prăznuire a Sfântului Stelian, 26 noiembrie, Doamna Preoteasă Mihaela Valentina Gaiță, soția Părintelui Alexandru Gaiță din Rădești, a trecut la cele veșnice, rostind mult prea devreme rugăciunea amvonului Liturghiei sale pământești.  

Astăzi, 29 noiembrie, la o zi după Parastasul Părintelui Arsenie Boca din Poienița Prislopului, acolo unde până nu de mult seminarista Mihaela Valentina Gaiță își purta pașii, a fost condusă pe ultimul drum. A fost condusă pe ultimul drum pământesc și prohodită de toți cei dragi, cu nădejdea ca la Poarta Raiului să o aștepte Sfântul Stelian, Cuvioasa Parascheva, pe care atât de mult a iubit-o, Părintele Arsenie, căruia în anii de Seminar îi încredința toate gândurile sale, iar Arhanghelul Mihail al cărui nume îl purta să facă mărturia bunei purtări a numelui său, în cei 22 de ani de viață.  

Un sobor de preoți și diaconi condus de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a înălțat la acest final de noiembrie, în Slujba înmormântării care a avut loc la Tîrnova, rugăciuni pentru sufletul unei tinere preotese despre care toți cei prezenți au avut numai cuvinte de bine. S-au rugat și au ținut în mâini lumânări aprinse care să risipească orice urmă de întuneric din calea sufletului ei.  

În cuvântul rostit, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a vorbit despre călătoria scurtă a preotesei Mihaela în viața aceasta și modelul de preoteasă care a reușit să fie pentru tinerele și doamnele din Parohia Rădești. 

„Suntem aici tineri de toate vârstele, și văzând-o pe cea plecată dintre noi cu sufletul, ne gândim că puteam să fim oricare dintre noi în locul ei și pare nefiresc pentru noi, oamenii, ca cineva să plece din viața aceasta la o vârstă așa de fragedă. Nefiresc este ca și părinții să își înmormânteze propriii copii. Preoteasa Mihaela Valentina a lăsat Bucovina și a venit în această zonă, după ce a studiat la Seminarul Teologic de la Prislop și căsătorindu-se cu Dan Alexandru au mers împreună pentru a sluji Bisericii și lui Dumnezeu din Parohia Rădești. Iubitoare de familie, de Biserică și de oameni, Mihalela Valentina fost o preoteasă harnică și darnică, o preoteasă care iubea oamenii din parohie, bătrâni și tineri, și-l ajuta pe Părintele în slujirea sa pastorală. O preoteasă care și-a înțeles menirea ei de soție de preot, pentru că această stare implică și multă responsabilitate. A fost un model pentru celelalte doamne și tinere din comunitate. Gingașă, dragă, cumsecade cu toată lumea. Ne-am rugat și ne rugăm în continuare ca Dumnezeu să o așeze cu Sfinții, să o odihnească cu Drepții și cu Sfinții. Am pomenit adesea de odihnă, pentru că în lumea aceasta este multă neodihnă, multă luptă, multă neliniște. Ne-am rugat ca Dumnezeu să o odihnească, pentru că El este și învierea, și viața este și odihna noastră. În El ne odihnim, pentru că iubirea lui Dumnezeu se revarsă peste noi necontenit. Mihaela Valentina L-a cunoscut pe Dumnezeu nu numai din cărțile de Teologie, ci L-a cunoscut din viața ei. L-a cunoscut și L-a iubit. Împreună cu soțul ei a împlinit o lucrare de mare responsabilitate. Suntem cu toții alături de familia Părintelui Alexandru, cu dragoste și cu rugăciune pentru a-i încuraja să nu deznădăjduiască în aceste momente de multă durere.  

Preoteasa Mihaela Valentina ne lasă un testament și ne învață să fim atenți că nu se știe când vom pleca și noi din lumea aceasta, chiar dacă suntem puternici, chiar dacă suntem sănătoși. Trebuie să fim pregătiți, căci nu suntem veșnici pe pământ. Importante sunt doar foaptele bune pe care le luăm cu noi. Să dea Dumnezeu ca lupta pe care a săvârșit-o ea în această viață, să fie o luptă primită, pentru că s-a străduit să facă mult bine și l-a făcut. Să dea Dumnezeu ca sufletul ei să fie cu Sfinții și cu Îngerii până la obșteasca Înviere. Noi să o pomenim în rugăciunile noastre, pentru ca Dumnezeu să îi ierte orice greșeală ar fi făcut, iar pentru familie să ne rugăm ca Dumnezeu să îi întărească.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul care, totodată, a dus familiei și tuturor celor îndoliați și gândul de compasiune și dragoste al Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, dar și al tuturor slujitorilor Sfintelor Altare din Eparhia Aradului.  

Despre Preoteasa Mihaela Valentina a vorbit și Părintele Lucian Farcașiu, duhovnicul celei astăzi petrecute pe calea veșnciei, alcătuind un „mănunchi de daruri pe care preoteasa Mihaela le-a primit de la Dumnezeu și le-a înmulțit în misiunea ei alături de părintele Alexandru Gaiță”. Iar aceste daruri au fost ”Dragostea de Dumnezeu și de biserică; Dragostea pentru muzica bisericească și cântarea la strană; Iubitoare a portului popular românesc; Misionară vajnică în parohia soțului, Rădești, împlinind frumoase misiuni religioase și corale în multe parohii din Protopopiatul Sebiș; Iubitoare și credincioasă familie și soțului Alexandru; Iubitoare de copii, înființând corul de tineri al parohiei Rădești; Doritoare de a avea copii, Răbdătoare și necârtitoare în suferințele din ultima perioadă, căutând adevărul și iubind dreptatea, într-un cuvânt o fire filocalică, iubitoare de frumos.”, a spus Părintele ei duhovnic.  

Nașul său de cununie, Părintele Avram Florin, ne-a transmis, de asemenea, un gând care să rămână scris pentru cea care pentru puțin timp pământesc și pentru o veșnicie cerească i-a fost fină.  

„Am cunoscut-o pe fina Mihaela de mai mult timp, dar momentele frumoase s-au înfiripat odată cu bucuria de a o conduce la Sfântul Altar, în ziua  de 30.06.2019, când alături de prietenul meu Dan Alexandru a primit Sfânta Taină a Cununiei. De atunci și până acum timpul s-a scurs întru-un ritm pe care nu puteam să îl deslușim. Mă întrebam atunci: ,,De ce atâta grijă pentru nașii ei!? De ce așa de mult respect și de ce atât de multă implicare pe toate planurile?”. 

Mergând împreună cu soția mea pentru a-i fi alături finului nostru, în trista zi de 26.11.2021 (când fina a fost chemată să cânte cu glasul său angelic în cer), am înțeles de ce atât de multă grijă, de ce atât de multă dragoste. 

Am realizat că ea avusese puțin timp  pentru a împlini voia lui Dumnezeu în lumea aceasta. Îi trimitem în aceste clipe toată dragostea noastră și suntem încredințați că Dumnezeu  o va așeza alături de Sfinții Săi, pentru a cânta la Sfânta Liturghie în Biserica triumfătoare. Cu sufletul îndurerat, dar cu nădejdea revederii, nașii ei dragi, pr. Florin-Ioan și preoteasa Ramona-Adela, o vor purta veșnic în rugăciune și în inimi. Îngerul nostru drag, să ne veghezi din înaltul cerului!”, a spus Părintele Florin Avram din Parohia Prunișor. 

Doamna Preoteasă Mihaela Valentina Gaiță era o fire veselă, iubea oamenii, iubea copiii, iubea portul popular, iubea viața, animalele, natura, iubea culoarea albastră și mai presus de orice iubea să cânte. Și cântu-i va fi de astăzi „HRISTOS A ÎNVIAT!”. 

 Dumnezeu să o odihnească în pace!

Sursa:https://www.glasulcetatii.ro/articol/3975/foto-doamna-preoteasa-din-radesti-condusa-pe-ultimul-drum-la-doar-22-de-ani-rugaciuni-flori-lumanari-si-o-mare-de-lacrimi