Duminică, 20.03.2022, începând cu orele 16,00, în Biserica parohială cu hramul „Buna Vestire” din localitatea Buteni, a avut loc întrunirea preoților din Cercul Misionar Buteni, coordonat din încredințarea Înaltreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, de către părintele Florin Oarcea.
Cu această ocazie, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de către un sobor de 11 preoți în care dimpreună cu credincioșii prezenți au stăruit în rugăciune înălțând rugăciuni pentru iertarea păcatelor și vindecare de boli trupești și sufletești.
La momentul rânduit, în conformitate cu tematica Anului Omagial, părintele Bogdan Coșeri, de la Parohia Cuied a susținut referatul cu titlul: „Repere biblice de comuniune a omului cu Dumnezeu prin rugăciune – rugăciunea profeților și drepților Vechiului Testament” evidențiind totodată și personajele biblice care au perseverat în rugăciune stăruitoare și credință puternică.
La finalul întrunirii, preotul paroh Valentin Herbei a adus calde mulțumiri soborului preoțesc și tuturor credincioșilor prezenți, arătând că Duminica a II-a din Post a reprezentat (pe tot parcursul ei) o zi aparte pentru comuniunea ortodoxă din Buteni.
O zi a stăruinței în rugăciune și bucuriei duhovnicești.
O zi, în care lucrarea sfințitoare și proniatoare a Părintelui Ceresc s-a manifestat într-un mod aparte, atât prin popasul duhovnicesc al Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul – Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului (în prima parte a zilei), cât și prin oficierea Tainei Sfântului Maslu de către soborul preoților Cercului misionar Buteni (în cea de-a doua parte a zilei), spre întărirea și bucuria duhovnicească a tuturor, care împărtășindu-se: „din lumina cea necreată și veșnică a Preasfintei Treimi”, au avut prilejul de a pregusta din bucuria Sărbătorii „Bunei Vestiri” – hramul bisericii Ortodoxe din localitatea Buteni
Preot Herbei Valentin