Cerc pastoral – misionar în parohia Chişineu-Criş I

În  Duminica Lăsatului sec de brânză sau a Izgonirii lui Adam din rai, au debutat intrunirile preoților din Cercul pastoral-misionar Chișineu-Criș , coordonaţi de PC Părinte Daniel-Mirel Dumitru. Parohia Chișineu-Criș I a găzduit această primă întrunire din anul 2022 prin oficierea Tainei Sfântului Maslu în biserica parohială cu hramul ,,Înălțarea Domnului, începând cu orele 17.00, în prezența numeroșilor credincioși dornici să se întărească duhovnicește pentru a păși cu bucurie pe calea postului și pentru a se putea împărtăși de roadele lui.

Soborul preoților slujitori s-a constituit după cum urmează: Pr. Daniel-Mirel Dumitru-parohia Chişineu-Criş I, Pr. Cantemir Lipovanu-preot pensionar, Pr. Viorel Boţoc-parohia Socodor, Pr. Gabriel Gosta- parohia Şimand,  Pr. Aurel Mager-parohia Nădab, Pr. Ioan Pavel-parohia Sintea-Mare, Pr. Florin Borca-parohia Sepreus,  Pr. Dan-Viorel Albiş-parohia Chişineu-Criş II, Pr. Mihai Oprea-parohia Ţipari, Pr. Sandu Costin-parohia Pilu, Pr. Adrian Hanţiu-parohia Vânători, Pr. Nicolae Vidican-parohia Mişca, Pr. Gheorghe-Gabriel Juc-parohia Vărșand şi Diac. Florin Pavel-parohia Chişineu-Criş I.

Cuvântul de învăţătură la Taina Sfântului Maslu a fost rostit de părintele Sandu Costin, de la parohia Pilu, care, pe marginea pericopei evanghelice a duminicii de astăzi, a evidențiat cele mai importante învăţături care se pot desprinde din relatarea evanghelică. Astfel, Evanghelia ne introduce în atmosfera postului vorbindu-ne despre această comoară a sufletului pe care omul trebuie să o cultive în viața sa și arătându-ne cum trebuie să postim pentru ca postul nostru să fie bineplăcut înaintea lui Dumnezeu și subliniind faptul că virtutea iertării este prima treaptă sau condiția esențială a postului.

Preotul paroh, Daniel-Mirel Dumitru a mulțumit în încheiere preoţilor şi credincioşilor prezenţi, susținând apoi referatele cu următoarele teme:,,Rugăciunea-vorbirea omului cu Dumnezeu și temelia vieții duhovnicești a omului’’ şi ,,Isihasmul. Importanța lui în urcușul spiritual al omului”. Seara s-a încheiat cu o agapă frățească.

Următoarea întâlnire a preoţilor din cercul misionar Chişineu-Criş va avea loc în data de 27 martie, în parohia Sintea-Mare.

Pr. Daniel-Mirel Dumitru, Parohia Chişineu-Criş I