Săptămâna Duhovnicească în Parohia Petriș pe Mureș

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Timotei Seviciu al Aradului ne aflăm la a opta ediție a Săptămânii Duhovnicești din Postul Mare în care am obișnuit să săvârșim după rânduiala Triodului, Pavecernița Mare și Canonul Sf. Andrei Criteanul împărțit pe cele patru zile având invitați în fiecare seară duhovnicească câte un preot duhovnic pentru a ne întări în credința cea ortodoxă și a întelege mai mult despre post, pocaință și viața în Hristos.

Înainte cu o săptămână am fost pe la casele creștinilor din parohie fără excepție pentru a le adresa o “invitație la rugăciune” stând de vorbă cu ei și aflând că în urmă cu mulți ani, pe vremea Pr. Partenie Mârza se săvârșeau aceste slujbe împreună cu ceasurile împărătești la vremea lor, numite în această zonă Slujba Trastiilor.

Cu mare bucurie în suflet în prima seară ne-am strâns la Biserica din sat într-un număr mare de credincioși la ora 18.00, unde am avut bucuria de a avea în mijlocul nostru pe Pr. Ic. Stvr. Dr. Nicu Breda de la Parohia Cintei care ne-a vorbit despre Post ca importanță în viața noastră mai ales în aceste vremuri de încercare aducând aminte de cuvintele Sf. Maxim Mărturisitorul

Că postul este în rai și în afara lui”, noi trebuie să postim nu doar în post ci și în toată vremea.  În continuare părintele ne-a mai pus la inimă ca Postul să-l împletim cu faptele milei creștine.

În seara zilei de marți am primit vizita Pr. Ic. Stvr. Prof. Univ. Dr. Vasile Vlad , profesor la Facultatea de Teologie din Arad și preot la Catedrala Nouă din Deva care ne-a evidențiat păcatele ca împărțire: capitale, strigătoare la cer, de moarte și împotriva Duhului Sfânt, arătând că este foarte greu să vorbești despre păcat în zilele noastre din cauza migrației popoarelor și stării noastre morale decăzute  în care răul ajunge să fie bine și binele să fie rău. Orice păcat ne desparte de izvorul vieții, adică de Hristos și orice păcat își are izvorul în suflet, păcatul este pervertirea propriei mele naturi, păcatul este refuzul de a mă asemăna cu Dumnezeu, refuzul de viață, refuzul de iubire.

Sf. Ioan Gură de Aur spunea : „Că nimic nu este rău în lumea aceasta decât păcatul”

În continuare părintele a pus accentul pe păcatele strigătoare la cer , numite așa datorită faptului că aceste păcate strigă la Dumnezeu precum sângele lui Abel , uciderea fiind primul păcat strigător la cer , oprirea plății lucrătorilor, asuprirea văduvelor și a orfanilor, necinstirea  părinților , homosexualitatea fiind păcatul sodomițiilor și a gomorițiilor.

Miercuri seară am avut bucuria de a primi vizita Pr. Ic. Stvr. Lect.Univ. Dr. Filip Albu de la Facultatea de Teologie din Arad și preot la Parohia Arad –Șega II care ne-a vorbit și ne-a tâlcuit Stihira glas. II din Triod: „Preacinstitul Post să-l începem cu bucurie, strălucind noi cu razele sfintelor porunci ale lui Hristos, Dumnezeul nostru, care sunt: strălucirea dragostei, fulgerul rugăciunii, sfințenia curăției, tăria bărbăției. Ca să ajungem luminați la Sfânta Înviere, care luminează lumea cu ne-stricăciunea”.  Aducând aminte și de cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cum plantele cresc datorită luminii de la soare să ajungem si noi lumină spre Învierea lui Hristos.

Am avut deosebita bucurie ca în ultima parte a Canonului celui Mare a Sfântului Andrei Criteanul, în ziua de joi să avem in mijlocul nostru pe Pr. Marian-Florin Oarcea de la Parohia Almaș ce a avut ca temă păcatele capitale pe care le-a enumerat și le-a tratat pe fiecare în parte atrăgând atenția asupra invidiei și răutații dintre oameni.

Vineri seară am săvârșit slujba Pavecerniței celei Mari adăugând după rânduială si cele trei icoase și condace ale Acatistului Bunei Vestiri slujind împreună cu Pr. Gabriel Streulea de la Catedrala din Arad care ne-a vorbit la finalul slujbei despre rugăciunea personală și publică în viața Bisericii, enumerând treptele rugăciunii după învățătura Arhim.  Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria dar și îndemnul Sf. Marcu Ascetul din Filocalie care ne învață : că la rugăciunea continuă ajunge unul din zece mii care se silesc.

În seara zilei de sâmbătă am avut bucuria de a primi în parohia noastră pe Preasfințitul Emilian Crișanul episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului pe care l-am întâmpinat alături de colegii Pr. Ic. Cătălin Craveț de la parohia Roșia și Pr. Valentin Viliga de la parohia Ilteu , alături fiindu-ne primarul comunei Petriș dl. Ionel Berari și copii parohiei îmbrăcați în port național oferindu-i un buchet de flori Preasfinției sale , în glas de clopote și toacă.

Bucuria slujirii Vecerniei cu Litie a fost încununată prin cântările de la strană ce au fost conduse de Pr. Andrei Dimitriu de la parohia Livezeni II Protopopiatul Petroșani, Episcopia Devei și Hunedoarei și împreună cu sunetul clopoțeilor cădelnițelor, glasul diaconilor Gheorghe Lehaci și Cristian Petruț în atmosfera slujirii din Bizanț.

Preasfințitul Emilian Crișanul a mulțumit tuturor pentru călduroasa și frumoasa primire și a dezvoltat ca temă de meditație despre Rugăciune și Războiul Nevăzut al Sf. Teofan Zăvorâtul revizuită mai târziu de Sf. Nicodim Agioritul.

La finalul slujbei preotul paroh a miruit cu untdelemn de la Litie, Preasfințitul Emilian Crișanul a oferit tuturor credincioșilor prezenți daruri de cărți și iconițe iar preoții slujitori au împărțit litie.

Aceste seri duhovnicești au fost așteptate și primite cu bucurie de credincioșii parohiei noastre, acest lucru s-a putut observa prin atenția și numărul ridicat de participare la sfintele slujbe dar mai ales prin apropierea de Taina Spovedaniei și a Împărtășaniei.

Aducem doxologie lui Dumnezeu Celui Slăvit în Treime pentru toate darurile Sale cele bogate revărsate asupra noastră la începutul acestui Post ca urcuș duhovnicesc spre Înviere.

Pr. Ștefan Dimitriu

Parohia Petriș