Astăzi, 17 aprilie 2022, în după amiaza zilei de duminică, când credincioșii ortodocși sărbătoresc praznicul Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), în biserica parohială din Conop, a avut loc întrunirea Cercului pastoral-misionar Bârzava, coordonat de părintele Iordăchescu COSMIN, de la parohia Ortodoxă ”Nicolae Bălcescu”.
La invitația părintelui paroh Iute VIOREL, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoți slujitori din care au făcut parte următorii: Pr. COSMIN Iordăchescu de la Parohia ” Nicolae Bălcescu” – coordonatorul Cercului pastoral-misionar Bârzava; Pr. COSMIN Corâci de la Parohia Odvoș; Pr. FLORIN Florea de la Parohia Groșii Noi Pr. MIHAI Bachiș de la Parohia Baia cu filia Slatina de Mureș; Pr ADIN Păiușan de la Parohia Monoroștia cu filia Dumbrăvița; Pr. DAN Lulaș de la Parohia Căpruța și Pr. Paroh VIOREL Iute de la Parohia gazdă Conop.
Părintele Florea FLORIN de la Parohia GROȘII NOI, a vorbit în cuvântul de învățătură despre Rugăciunea în viața liturgică și ascetică; Rugăciunile din slujbele Sfintelor Taine și Ierurgii ale Bisericii. Părintele Florin a mai evidențiat în cuvântul de învățătură că „ Rugăciunea fiind cea mai tainică lucrare a omului credincios… Rugăciunea este expresia cea mai înaltă a dragostei față de Dumnezeu.” Părintele a mai amintit că în Biserica noastră sunt un număr de șapte Sfinte Taine (Sfânta Taină a Botezului; Mirungerea; Sfânta Euharistie-Împărtășania-; Pocăința-Spovedania; Sfânta Taină a Preoției; Sfânta Taină a Nunții; Sfânta Taină a Maslului) și Ierurgiile care vizează viața omului și cele aplicabile lucrurilor (rugăciuni de binecuvântarea a ogoarelor, rugăciuni pentru diferite obiecte, etc), rugăciunea fiind esențială în săvârșirea Sfintelor Taine și ierurgii ale Bisericii, având ca scop refacerea legăturii dintre Creator și om.
În final, Pr. paroh Viorel Iute, a mulțumit în numele credincioșilor parohiei părinților împreună slujitori și i-a îndemnat pe credincioșii care au participat la această Sfântă Taină a Maslului ca în săptămână sfintelor pătimiri să ia aminte la recomandarea Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Tesaloniceni cap. V versetul 17, care zice:,, rugați-vă neîncetat”, acesta fiind un ideal al vieții.
Următoarea întrunirea a cercului misionar-pastoral Bârzava, va avea loc pe data de 8 mai 2022 în Parohia Groșii Noi.
Pr. Paroh VIOREL Iute
Parohia Ortodoxă Conop