În perioada 17-18 aprilie 2022, Parohia Ortodoxă Română Groșeni, Protopopiatul Ineu, a fost gazda unui eveniment cu totul deosebit.
La inițiativa preotului paroh Radu Sas, și la invitația membrilor grupului Catehetic „Sfântul Ioan Rusul”, la căminul cultural din sat s-au organizat două seri de film la care au participat de la mic până la mare, într-un număr frumos, atât tineri cat și bunici din parohie, dar si din împrejurimi.
Într-o scurta pauză , cei prezenți au avut prilejul să asculte o scurtă povestioară cu tâlc care a avut ca scop să stârnească în inima celor mici amuzamentul, răbdarea, și sa-i facă conștienți de faptul că Hristos este mereu alături de noi orice ni s-ar întâmpla.
La finalul activității, preotul paroh a ținut o scurta Cateheză pentru a lămuri unele aspecte neînțelese pe parcursul filmului.
Prof. Denis-Alexandru Roșu-Drăgan