„Gala susținătorilor vieții” a avut loc în București

În seara de joi, 31 martie 2022, a avut loc „Gala susținătorilor vieții”, o încununare a celei de-a 12-a ediții naționale a „Marșului pentru viață”, care anul acesta a fost intitulat „Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață”.

În cadrul evenimentului festiv, toți cei implicați în organizarea manifestărilor pro-viață, precum și componentele Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române au primit diplome în semn de recunoștință pentru sprijinul acordat în mediatizarea evenimentelor desfăşurate în luna martie, dedicată vieții.

În deschiderea serii festive moderate de Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”, voluntarii Asocia­ției Studenților Teologi Ortodocși (ASTO), ai Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) și „Studenți pentru viață” au intonat imnul Lunii pentru viață 2022, intitulat „Simfonie pentru viață”.

Răspunsul oamenilor la iubirea lui Dumnezeu

La „Gala susținătorilor vieții” a fost prezent și diac. asist. univ. dr. Eugen Maftei, consilier eparhial la Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a subliniat faptul că viața este un dar de la Dumnezeu. „Atunci când noi apreciem darul lui Dumnezeu, apreciem pe Cel care îl dăruiește. Deci, raportarea noastră la viață este, de fapt, un răspuns al nostru către Dumnezeu pentru iubirea pe care ne-o arată în fiecare naștere. Poate nici nu suntem conștienți de actul nașterii, în care părinții devin cumva împreună-lucrători cu Dumnezeu în acest act în care fiecare primește posibilitatea de a-și manifesta în viața de aici legătura sa cu Dumnezeu în perspectiva vieții de dincolo. Pentru noi, creștinii, viața din pântecele mamei nu este decât o etapă în această pregătire a ființei umane, cum de altfel o etapă este și viața noastră pe acest pământ în perspectiva celei viitoare. Sfântul Nicolae Cabasila făcea o comparație între viața omului din pântecele mamei sale raportată la viața de după naștere, cu viața noastră de aici raportată la cea viitoare. Așa cum viața noastră de aici nu este desăvârșită și deplină, dar este una reală și concretă în care noi avem o cunoaștere, o simțire și trăire a tuturor acestor realități, tot așa și pruncul nenăscut duce o viață conștientă, reală, chiar dacă nedesăvârșită”.

Diplome de recunoştinţă

În cadrul evenimentului, toți cei implicați în organizarea manifestărilor pro-viață, precum și componentele Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, care au reflectat evenimentele organizate în „Luna pentru viață”, au primit diplome de recunoștință. „De câțiva ani, Luna pentru viață se încheie cu «Gala susținătorilor vieții», eveniment în care avem bucuria să le mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă organizarea «Marșului pentru viață» și a activităților din această lună. Le mulțumim instituțiilor, jurna­liștilor, celor care au donat, voluntarilor și tuturor celor care cu un gând sau cu o rugăciune și-au adus contribuția astfel încât «Marșul pentru viață» să se organizeze. Această gală este un moment special de recunoștință față de toți cei care au contribuit pe parcursul acestei luni. Centrul de Presă BASILICA, prin Agenția de știri BASILICA, TRINITAS TV, Radio TRINITAS și «Ziarul Lumina», promovează de mai mulți ani în mod constant activitățile pro-viață și suntem foarte recunoscători. De aceea, în această seară am acor­­dat diplome și premii repre­zen­tanților acestor instituții, dar și asociații­lor de tineret din cadrul Bisericii cărora le suntem recunoscători: Asociației Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) și Aso­cia­ției Studenților Creștin-Orto­docși Români (ASCOR), precum și celor 100 de voluntari care au sprijinit organizarea «Marșului pentru viață» de la București”, ne-a spus Alexandra Nadane, pre­șe­dintele Asociației „România pentru viață”.

Sursa: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/gala-sustinatorilor-vietii-a-avut-loc-in-bucuresti-170434.html