Cerc misionar în parohia Iosășel

În data de 26.06.2022, preoţii din cadrul Cercului Pastoral-misionar  Nr.3 Gurahonţ, coordonat, din încredinţarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, de către preotul Moţ Aurelian Iulian, s-au întrunit la Biserica ortodoxă cu hramul „Nașterea Domnului” din parohia Iosășel, protopopiatul Sebiş.

În cadrul acestei întruniri s-a săvârşit Sfânta Taină a Maslului la care au luat parte credincioșii parohiei.

Din sobor au făcut parte: pr. Moț Iulian coordonatorul cercului, pr.Groza Ștefan de la parohia Dieci, pr.Lușca Ciprian de la parohia Zimbru, pr. Vesa Ioan de la parohia Iosășel, pr.Bej Florin de la parohia Crocna, pr. Bele Raul de la parohia Secaș, pr.Cristea Silviu de la parohia Guravăii , pr. Rocsa Sebastian de la parohia Pescari, pr. Pasc Darius de la parohia Bonțești, pr. Zbârcea Teodor de la parohia Mădrigești, pr. Curechean Alin de la parohia Cil și pr. Dărăștean Mădălin de la parohia Tălagiu.

Având în vedere că Sfântul Sinod a proclamat anul acesta, ca „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț , preotul Cristea Silviu de la parohia Guravăii a susținut următoarele teme:

  1. Rugăciunea minţii şi a inimii în Filocalie– vorbirea omului cu Dumnezeu, hrană, curăţire şi sfinţire a minţii şi a inimii;
  2. Rugăciunea liturgică în comunitate (parohie, mănăstire etc.): importanţa participării credincioşilor la slujbele ­Bisericii.

În susținerea temei părintele Silviu afirma: Rugăciunea, în gândirea Sfinţilor Părinţi, este vorbirea minţii cu Dumnezeu, hrană şi curăţire a minţii, zid sigur, portar al virtuţilor, omorâre a patimilor, întărire a sufletului, vedere a celor nevăzute, încredinţare a celor dorite, ipostas al celor nădăjduite, îndemn la virtuţi, vlăstarul blândeţii şi al lipsei de mânie, rodul bucuriei şi al mulţumirii, alungarea întristării şi a descurajării, legătura gândurilor şi înţelegerea supremă a minţii, urcuşul minţii spre Dumnezeu şi lepădarea de toate pentru dobândirea a toate.

Rugăciunea constă în a-ţi împreuna cugetul cu evlavie, cu străpungerea inimii, cu mărturisirea păcatelor şi cu suspine nevăzute şi cu o dispoziţie nepătimaşă câştigată prin deprindere şi care răpeşte mintea prin dragoste desăvârşită spre înălţimea spirituală.

Rugăciunea curată este urmată de cunoştinţă şi umilinţă, căci mintea şi cugetul ce se înfăţişează lui Dumnezeu printr-o simţire puternică şi printr-o rugăciune fierbinte sunt urmate şi de umilinţa sufletului. Iar dacă mintea, cuvântul şi duhul aleargă şi cad înaintea lui Dumnezeu, cea dintâi prin luare aminte, cel de-al doilea prin chemare, iar cel de-al treilea prin umilinţă şi dragoste, întreg omul dinlăuntru liturghiseşte lui Dumnezeu. Iar dacă în toată lucrarea va fi nelipsită rugăciunea, această maică a bunătăţilor, nu vei aţipi până nu vei primi pe Mirele care te va duce înlăuntru şi te va umple de slavă şi de veselie negrăită. Căci ea înlătură toate piedicile, netezeşte cărarea virtuţii şi o face uşoară celui ce o caută, depărtează gândurile pătimaşe, alungă înţelesurile lumii şi izgoneşte cele vremelnice.

Rugăciunea din inimă face să răsară dragostea dumnezeiască care trezeşte mintea spre descoperirea celor ascunse. Atunci, mintea unindu-se cu dragostea rodeşte înţelepciunea şi prin înţelepciune dă rostire celor tainice. Puterea rugăciunii este înţelepciunea mişcată de Duhul Sfânt. În acest caz mintea se face nematerială şi luminoasă, formând într-un chip negrăit un singur Duh cu El. Deci, rugăciunea este o lucrare neobosită produsă de har, din care se naşte un izvor de sfinţită veselie ce atrage la ea mintea şi o scoate din nălucirile întinate şi de multe feluri.

În Biserica Ortodoxă, rugăciunea liturgică este participarea Bisericii la rugăciunea neîncetată a lui Hristos înaintea lui Dumnezeu în Împărăția Cerurilor: Hristos Se aduce pe Sine, Trupul Său și Biserica, Mireasa Lui, Tatălui, întru Duhul Sfânt. Aceasta este rugăciunea unică pe care o aduc Domnului toți membrii Bisericii adunați laolaltă, alcătuind totodată Trupul lui Hristos și Mireasa lui Hristos.

La cercul pastoral au luat parte şi cântăreţii bisericeşti din parohiile învecinate.

În finalul întâlnirii, preotul paroh Vesa Ioan  a mulţumit preoților și celor prezenți pentru participare.

Pr. Moț Aurelian Iulian