Preoteasa Ana Mang a încetat din viață în 16 iunie 2022, având vârsta de 77 de ani.
Slujba înmormântării a fost săvârșită de către un sobor format din șase preoți: Pr. Moise Nica, preot pensionar și fost preot paroh în Parohia Șomoșcheș și Protopop al Ineului; Pr. Florin Borca, Parohia Sepreuș; Pr. Răzvan Sas, Parohia Vinga; Pr. Ciprian Sălăvăstru, Parohia Moțiori; Pr. Raul Bele, Parohia Secaș și Pr. Sebastian Buntean, Parohia Șomoșcheș.
Cuvinte de învățătură despre chipul preotesei și al mamei în mijlocul comunității parohiale au rostit Pr. Moise Nica și Pr. Florin Borca.
Din anul 1964, doamna preoteasă Ana, împreună cu părintele Gheorghe Mang, au viețuit în Parohia Moțiori, păstorită fiind de acesta timp de 38 de ani, până la mutarea părintelui în veșnicie. Pe lângă bogata activitate desfășurată în Parohia Moțiori, părintele și doamna preoteasă, ajutați de întreaga comunitate, au construit biserica și casa parohială, toți locuitorii satului Moțiori fiind de la întemeierea localității și până astăzi, creștini ortodocși.
Date biografice:
Preoteasa Mang Ana s-a născut la 12 iunie 1945, în localitatea Sepreuș, din părinții Ioan și Maria. A urmat Școala Primară și Gimnazială în Sepreuș, iar la vârsta de 18 ani s-a căsătorit cu preotul Mang Gheorghe, devenind astfel preoteasă și urmând calea Ortodoxiei până în ziua plecării sale dintre noi.
Familia a fost binecuvântată cu patru copii – trei fete și un băiat, devenind astfel mamă, bunică și străbunică – având șapte nepoți și șase strănepoți. Doamna preoteasă a rămas văduvă 20 de ani, perioadă în care s-a stabilit în localitatea Șomoșcheș. Ultimii trei ani i-a petrecut în suferință, având probleme mai grave de sănătate.
Veșnica ei pomenire din neam în neam!
Prof. Cătălin-Iulian Drăgan