Conferința preoțească a preoților din Protopopiatul Arad

Marţi, 4 octombrie 2022, a avut loc conferința preoțească de toamnă a preoților din Protopopiatul Ortodox Român Arad.

Conferința a debutat cu slujba de Te-Deum săvârșită în Catedrala istorică a Aradului, iar lucrările au continuat în sala de şedinţe de la sediul Protopopiatului Ortodox Român din Arad, fiind prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, alături de Preacucernicul părinte Gheorghe Gligor, vicar eparhial, Preacuviosul părinte Iustin Popovici, consilier cultural şi Preacucernicul părinte Flavius Petcuţ, protopopul Aradului.

În cadrul conferinței, părintele protopop Flavius Petcuț a rostit cuvântul de bun venit, moderând întregul eveniment, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a evidențiat importanța isihasmului în viața Bisericii, după care au fost prezentate trei referate. Pr. prof. Codin Şimonca de la Parohia Vladimirescu, a susținut referatul cu titlul: „Viaţa, activitatea şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama”, Pr. Mihai Oprea, de la Parohia Ţipari, a vorbit despre: „Viaţa şi activitatea Sfântului Paisie de la Neamţ”, și pr. prof. Lazăr Flavius – Alexandru, de la Parohia Iratoșu, a conferențiat despre: „Rugăciunea isihastă și rolul ei în sfințirea și îndumnezeirea omului”.

După susținerea referatelor, Pc. Pr. Gheorghe Gligor – vicar eparhial administrativ, a prezentat recomandările Sfântului Sinod privitoare la spovedanie și împărtășanie.

La sfârșitul conferinței, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a felicitat preoții referenți, dând, de asemenea, câteva îndemnuri cu privire la aspectul duhovnicesc al săvârșirii Tainei Sfintei Spovedanii, aprofundând tematica rugăciunii isihaste și necesitatea cunoașterii temeinice a întregii învățături de credință a Bisericii Ortodoxe.

Pr. Flavius Lazăr