Ediție aniversară a Congresului național „Hristos împărtășit copiilor”

La Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la mănăstirea prahoveană Caraiman au debutat miercuri, 5 octombrie 2022, lucrările celei de-a 15-a ediții a Congresului național „Hristos împărtășit copiilor”. Întâlnirea din acest an este dedicată problematicii actuale a tinerilor și abordării ei în contextul activității catehetice parohiale.

În deschidere, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Formarea spirituală a tinerilor – rodul rugăciunii și al acțiunii”.

La Congresul național „Hristos împărtășit copiilor”, care se desfășoară în perioada aceasta la Mănăstirea Caraiman, sunt dezbătute subiecte precum conținutul catehetic destinat tinerilor în formarea caracterului și în procesul educării lor și metoda adecvată de livrare a acestui conținut pentru vârstele sau etapele specifice dezvoltării copiilor și tinerilor. La eveniment participă reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, inspectori din cadrul eparhiilor din țară și din diasporă care răspund de lucrarea catehetică.

În debutul lucrărilor, Prea­sfințitul Părinte Varlaam Ploieș­teanul, Episcop-vicar patriarhal, a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Formarea spirituală a tinerilor – rodul rugăciunii și al acțiunii”.

În continuare, părintele dr. Mihai Pavel, inspector patriarhal responsabil de cateheza parohială în cadrul Sectorului teologic-educa­țional al Administrației Patriarhale, a prezentat tema din acest an, agenda și obiectivele propuse.

„Suntem la o ediție de sărbătoare a acestui congres în care celebrăm ce am realizat, rezultatele celor 15 ani de activitate. Noutatea de anul acesta este implicarea tinerilor sau a reprezentanților organizațiilor de tineret la nivelul eparhiilor, cu care responsabilii de cateheză parohială lucrează mai intens. La acest congres i-am invitat nu numai să participe, ci și să fie implicați în lucrările desfășurate, în dezbaterile congresului și să fie ascultați. Ne propunem ca rezultatele congresului să fie în jurul unui dialog care produce o serie de resurse sau de inițiative care trebuie concretizate în anul următor. Este o ediție nouă în format și conținut și nouă prin dezbaterile pe care ni le propunem în jurul temei problematicii tinerilor în contextul misiunii pasto­rației contemporane”, ne-a declarat pr. dr. Mihai Pavel.

Cei prezenți l-au ascultat apoi pe Romeo Moșoiu, consilier al ministrului educației naționale, care a susținut prelegerea „Învăță­mântul românesc contemporan și formarea tinerilor – problematică, abordare și conținut”.

Despre proiectele „Alege școala!” și impactul lor în formarea și educarea copiilor și a tinerilor a vorbit apoi pr. dr. Florin Marica, director-coordonator al proiectelor „Alege şcoala!”.

„Organizarea unei astfel de întruniri la care au fost invitați să participe și tinerii care coordonează sau desfășoară activități la nivelul centrelor eparhiale sau la nivelul parohiilor este extrem de binevenită, pentru că în felul acesta cunoaștem mai bine nevoile și așteptările tinerilor în proiectele sau programele pe care le vom dezvolta în viitor. În felul acesta putem să dezvoltăm o serie de proiecte care să răspundă nevoilor lor, putem să-i ajutăm să cunoască mai bine învățătura de credință și să dezvoltăm parteneriatul dintre familie, Biserică și Școală. Dacă în cadrul ­Programului național catehetic «Hristos împărtășit copiilor» tinerii și copiii au posibilitatea să cunoască învățătura de credință prin activitățile pe care le desfășoară, prin proiectele «Alege școala!» avem posibilitatea să-i apropiem de școală. Astfel, pot conștientiza mai bine fenomenul educațional, importanța de a deveni cineva în viață și în felul acesta noi putem să-i ajutăm să se apropie de valorile autentice pe care Biserica noastră le promovează. Vorbim aici despre sădirea unei motivații interioare puternice în sufletul copilului, pentru ca acesta să poată să rămână în educație, să înțeleagă de ce este important să nu abandoneze școala”, ne-a spus pr. dr. Florin Marica.

A urmat prezentarea raportului de progres pentru Biroul de catehizare a tinerilor – 2021-2022 de către pr. dr. Mihai Pavel, inspector patriarhal.

În a doua parte a zilei s-a desfășurat o sesiune de lucru pe grupe, intitulată „Problematica actuală a tinerilor și abordarea ei din două perspective: tineri și formatori/educatori”, urmată de raportarea pe grupe, întrebări și răspunsuri în plen pe marginea modelelor prezentate.

Prima zi a congresului național s-a încheiat cu sesiunea în plen – „Valori în Acțiune (VIA – calea formării caracterului) și Slujirea Tinerilor sau Liturghie după Liturghie”, moderată de dr. Dana Bates, profesor asistent şi director academic pentru Northwestern College, Iowa, fondatorul Fundaţiei „Noi Orizonturi” şi al Asociaţiei pentru Formarea Tinerilor Orthopraxis.

Lucrările congresului vor continua până vineri, 7 octombrie 2022.

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/editie-aniversara-a-congresului-national-hristos-impartasit-copiilor-175123.html

https://basilica.ro/congresul-hristos-impartasit-copiilor-responsabilii-programelor-educationale-ale-bisericii-discuta-nevoile-tinerilor/