Mitropolitul Pantelimon de Veria a slujit la Patriarhie de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie

Mitropolitul Pantelimon de Veria, Naousa și Kampania, din Biserica Ortodoxă a Greciei, a oficiat Sfânta Liturghie la altarul exterior al Catedralei Patriarhale miercuri, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir. 

Mitropolitul Pantelimon a adus la București un fragment din moaștele Sfântului Grigorie Palama.

Împreună cu ierarhul grec au slujit Arhiepiscopul Timotei al Aradului, Episcopii Ieronim al Daciei Felix și Siluan al Ungariei, Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Mii de pelerini urcă Dealul Patriarhiei pentru a cinsti moaștele Sfinților Dimitrie cel Nou, Constantin și Elena, Nectarie de Eghina și Grigorie Palama. Durata medie de așteptare pentru închinarea la cinstitele moaște este de aproximativ două ore și jumătate.

Vezi programul integral al evenimentelor.

https://basilica.ro/live-mitropolitul-pantelimon-de-veria-slujeste-la-patriarhie-de-sarbatoarea-sfantului-mare-mucenic-dimitrie/

https://basilica.ro/mitropolitul-pantelimon-de-veria-la-patriarhie-sfintii-ne-transmit-acelasi-mesaj-care-este-intotdeauna-actual/