Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naousa și Kampania, a susținut vineri un cuvânt în debutul Ședinței solemne a Sfântului Sinod organizată la Palatul Patriarhiei. Oaspetele a vorbit despre relevanța isihasmului pentru oamenii secolului XXI.
Ierarhul și-a exprimat recunoștința față de Patriarhului Daniel pentru invitația de a participa la manifestările prilejuite de sărbătoarea Sf. Dimitrie cel Nou și la Ședința solemnă a Sfântului Sinod și a vorbit despre cei trei sfinți ocrotitori ai Anului omagial al rugăciunii în Patriarhia Română.
„Cei trei sfinți, care, prin viața și renumele lor, luminează cel de al doilea mileniu creștin și continuă să lumineze lumea și pe credincioși până în ziua de astăzi, nu au inventat ceva nou ci, prin munca lor teologică asiduă și prin nevoințele lor, ei au făcut ca experiența Bisericii să devină faptă”, a subliniat ierarhul.
„Care ar mai putea fi, însă, motivul cinstirii celor trei teologi și părinți duhovnicești în secolul XXI, în lumea noastră contemporană, în care ființele umane devin din ce în ce mai superficiale, din ce în ce mai orientate spre afară, spre exterior, într-o lume care se mulțumește să producă lumini artificiale cu tehnologii noi și așa-zis ecologice, dar este indiferentă față de lumina care vine de la Dumnezeu, între lume căreia îi place să exploreze secretele universului, dar nu este interesată să explice, pe cât îi stă în putere tainele lui Dumnezeu, într-o lume care lucrează pentru evoluția inteligenței artificiale, dar ignoră rugăciunea minții?”
„Ceea ce putem noi să înțelegem sunt pașii pe care fiecare credincios îi poate urma, cugetând la petrecerea celor trei sfinți părinți pe care îi omagiem, pentru a ajunge la Taborul ceresc. Căci viața în Hristos, pe care fiecare om este chemat să o trăiască, este o viață de har, o viață ascunsă în Hristos, o viață a vederii strălucirii dumnezeiești pe cât poate fiecare percepe și vedea”, a afirmat Mitropolitul de Veria.
„Omul modern trebuie să pășească pe urmele lor, chiar dacă se află în vâltoarea grijilor omenești și lumești. Și atunci poate deveni părtaș al harului și al strălucirii dumnezeiești, potrivit deschiderii pe care o are inima sa.”
Ierarhul a explicat care sunt pașii pe calea spre Tabor: „Credinciosul poate experimenta isihia chiar și în cea mai mare și mai zgomotoasă cetate, fiind suficient ca în sufletul său să fie liniștea și ascultarea, tăierea voii proprii”.
„Finalitatea acestui drum este, bineînțeles, legătura acestor trei sfinți pe care îi cinstim cu părinții lor duhovnicești. Ascultarea lor față de aceștia este cea care le-a deschis sufletele spre Dumnezeu, căci ascultarea pecetluiește sufletul credinciosului și îl eliberează din robia voinței proprii și a atașamentului egoist față de sine însuși”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
„Ea îi deschide sufletul, după cum scrie Sf. Simeon Noul Teolog, ca pe o cochilie, iar în aceasta se formează progresiv, prin roua cerurilor, adică prin harul divin, un mărgăritar scump. În același timp, însă, pe măsură ce sufletul se deschide, el devine mai receptiv la harul divin, care acționează ca o energie curățitoare, dar și o putere ce îl atrage pe om la Dumnezeu.”
„Ea aprinde în om dorința divină și îl motivează să comunice mai mult și să se hrănească mai mult din Dumnezeu, ea face ca sufletul să se simtă asemenea ucenicilor Domnului pe drumul spre Emaus, atunci când au simțit inimile lor arzând de dorința de a fi împreună cu tovarășul lor de drum, cu Hristos”, a precizat Mitropolitul de Veria.
„Acesta cred că este cel mai important, dar și cel mai mângâietor și mai plin de speranță mesaj al sfinților pe care îi cinstește fiecare credincios și pe care îi cinstim și noi astăzi”, a încheiat ierarhul.
„Și pentru noi aceste zile au fost zile binecuvântate, mai ales pentru că am primit spre cinstire moaștele Sf. Grigorie Palama. Dorim să păstrăm această comuniune frățească între Biserica Ortodoxă a Greciei și în special Mitropolia de Veria, Naousa și Kampania, și Biserica Ortodoxă Română”, i-a spus Părintele Patriarh Daniel Mitropolitului de Veria.
„Sunteți un prieten al Bisericii noastre de multă vreme și ați fost prezent în multe eparhii în mai multe rânduri, unde ați dus adesea moaște ale unor sfinți pe care-i aveți în tezaurul spiritual al Mitropoliei de Veria.”
„În mod deosebit vă felicităm și pentru faptul că ați organizat și organizați în continuare aceste întruniri inter-ortodoxe cu numele de Pavlia în cinstea Sf. Ap. Pavel, care permit o apropiere mai mare între Bisericile Ortodoxe Autocefale surori.”
„Simțim că sfinții aceștia, mucenicul și cuviosul Dimitrie, aduc totdeauna bucurie multă credincioșilor din țară, dar și oaspeților care vin la hramul Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou. Vă mulțumim, de asemenea, că ați primit o mulțime de pelerini ortodocși români în Mitropolia Preasfinției Voastre și că aveți totdeauna multă dragoste părintească și ați arătat multă ospitalitate”, a mai spus Patriarhul României.
Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolitul de Veria, Naousa și Kampania. Ierarhul a fost invitat de Părintele Patriarh Daniel la sărbătoarea Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, unde a adus spre cinstire un fragment din moaștele Sf. Ier. Grigorie Palama, unul din ocrotitorii Anului omagial și comemorativ 2022 în Patriarhia Română.
Ierarhul se va întoarce în eparhia sa împreună cu moaștele Sf. Grigorie Palama aduse la București, dar a promis să revină într-unul din anii următori cu un fragment din moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir.
Vezi și:
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu