Duminică, 9 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi a săvârșit slujba de târnosire și de sfințire a picturii bisericii cu hramul ,,Intrarea Domnului în Ierusalim” a Parohiei Arad-Grădiște II, din Municipiul Arad.
Slujba de târnosire a fost urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în biserica nou târnosită.
În cuvântul de învățătură Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre ,,Chemarea la viață” (cf. Gal. 1; Luca 7), pe care din pruncie și tinerețe o au în cadrul familiei toți cei care trec prin încercări de multe feluri, având nevoie de sfatul părinților și a tuturor celor apropiați printr-o educație menită să contribuie la mai binele obștesc. Este grăitoare în această privință sărbătoarea Intrării Mântuitorului în Ierusalim, hramul bisericii acum târnosită, din care se vede cum chiar pruncii înalță osanale Mântuitorului, dovedind simțul pentru cadrul religios; de asemenea, pericopa evanghelică a zilei, a tânărului, singurul fiu al unei mame văduve, precum și mărturia Sfântului Apostol Pavel despre râvna lui încă din tinerețe în cele privind religia. Chiriarhul a apreciat în mod deosebit ținuta copiilor aparținători parohiei la slujba săvârșită, fapt care oglindește și lucrarea preoților și credincioșilor.
La finalul slujbei, preoții Vasile Cucu, actualul paroh și Viorel Roja, fostul paroh, cel care a construit biserica, au fost distinși din partea Chiriarhului arădean, cu ,,Crucea Sfântul Ierarh Sava Brancovici‘‘, iar ceilalți credincioși care s-au jertfit pentru construirea și înfrumusețarea sfintei biserici au primit Diplome de mulțumire.
După aceasta, Preotul paroh dr. Vasile Cucu a mulțumit ierarhului, soborului de preoți și diaconi, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor care au ajutat la edificarea lăcașului de cult.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul bisericii parohiale, dirijat de prof. Georgiana Crișan.
Credincioșii prezenți au avut posibilitatea de a intra și a se închina în Sfântul Altar.
Protos. Iustin Popovici
***
Scurt istoric al Parohiei Arad-Grădiște II:
Parohia Ortodoxă Română Arad-Grădiște II, a luat ființă pe 01 februarie 2003 când s-a aprobat înființarea parohiilor Arad-Grădiște I și Arad-Grădiște II, Protopopiatul Arad, prin modificarea teritorială a parohiei Arad-Grădiște, cu binecuvântarea IPS. Timotei, Arhiepiscopul Aradului, prin grija Părintelui Viorel Roja, activitea de slujire având loc în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
La 15 iulie 2012 s-a pus piatra de temelie pentru ridicarea bisericii parohiale cu hramul „Intrarea Domnului în Ierusalim”. Lucrările de construcție au durat 3 ani de zile din 2012-2015, fiind construită pe 285 de piloni de beton la o adâncime de 4,5 metri. Proiectul a fost elaborat de către Arh. Mircea Șerb, iar construcția a fost ridicată sub conducerea Arh. Varkonyi Zoltan. Noul locaș de cult face parte dintr-un complex arhitectural care cuprinde un așezământ social – Centrul medical de Permanență „Acoperământul Maicii Domnului”, un așezământ cultural și casă parohială în stadiu de proiect. Pictura interioară a bisericii a fost realizată de către pictorul Prof. Constantin Bumbu între anii 2019-2022. Lucrările au fost duse la bun sfârșit cu purtarea de grijă a preotului paroh Dr. Vasile Cucu fiind susținute financiar de către autoritățile de stat locale și centrale, societățile comerciale din municipiu și județ, vrednicii credincioși și donatori din parohie. Sculptura iconostasului și a mobilierului a fost realizată de către sculptor Gligor Vlaș. Turnarea clopotelor a fost realizată în tonalitate ortodoxă, de firma austriacă Grassmayer.
Pe lângă biserică a luat ființă în 2018 Corul mixt „Sfântul Grigorie Teologul” dirijat de Prof. Georgiana Maria, la momentul actual, cei 25 de credincioşi fiind indrumați de prof. Georgiana Crişan.
Slujba a fost transmisă şi pe pagina de facebook a parohiei: https://www.facebook.com/parohiagradiste2/videos/884568109174533