Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, duminică, 27 noiembrie 2022, părintele profesor Constantin Necula, a slujit alături de un sobor de preoți, printre care amintim pe pr. paroh Ciprian Tripa și pr. Felician Crăciun, în Parohia Semlac. La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a oficiat parastas pentru Părintele Arsenie Boca.
Ziua a continuat cu conferința susținută de Părintele Constantin Necula, care este și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu și cunoscut al publicului din țară și străinătate, cu titlul „Părintele Arsenie Boca sau așteptarea sfințeniei”.
Acesta a răspuns invitației adresate de Parohia Ortodoxă Semlac, Primăria Semlac și Arhiepiscopia Aradului.
Conferința a fost precedată de un moment de cântece patriotice și colinde, oferit de tinerii Școlii Gimnaziale Ioan Danicico Semlac, dirijați de domnul profesor Ovidiu Căpitan.
Elevul seminarist Adrian Petcu, fiu al parohiei, a interpretat câteva colinde.
Sala din Semlac s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei peste 600 de oameni care au venit să se bucure de o seară de suflet, în care credința, tradiția și portul popular s-au așezat pe scenă, împletind un frumos buchet oferit celor prezenți.
Acest eveniment a fost moderat de Părintele Protosinghel Dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului.
Prof. Drd. Cătălin-Iulian Drăgan